Zvonurile că în Moldova există un sat poreclit „Mica Olandă”, datorită numărului mare de antreprenori care se ocupă cu creşterea florilor de sezon, au ajuns şi la urechile reporterilor Agora.md. Aceștia au decis să descopere unde se află şi să cunoască cum sunt crescute florile în Moldova. 

Ca să se convingă, s-au îndreptat spre satul Malcoci din raionul Ialoveni. Comuna a fost documentată oficial în anul 1603. Prima îndeletnicere a locuitorilor din sat a fost cultivarea florilor, ulterior, această activitate a devenit populară în regiune.

De la intrarea în sat, au observat că oamenii sunt gospodari. Serele cu flori sunt prezente în fiecare ogradă, iar mirosul de crizanteme se simte din depărtare.

 „Noi am făcut un mic sondaj și pot să vă spun că avem în jur de 100 de gospodării, care se ocupă cu florile. Majoritatea crizantemelor pe care le vedeți la „Calea Basarabiei” la piață, sunt din satul Malcoci. Satul Malcoci îl numim – Mica Olandă”, a menționat Serghei Puiu, Primar de Malcoci.

 Locuitorii au recunoscut că această activitate este transmisă din generație în generație în majoritatea familiilor din sat.

„70- 80% dintre locuitorii satului sunt florari. Afacerea nu prea este profitabilă, că de muncit, muncim, iar când ajungem la vânzare, unul ne alungă dintr-o parte, altul din alta. Se aduc multe flori de peste hotare și ne îngroapă. Noi ducem florile la piață. Acolo plătim piața, arenda și, apoi, vin angrosiștii și ne mint. Ne iau florile cu 5 lei și le vând cu 20-25 de lei. La noi cheltuielile sunt foarte multe, apa o cumpărăm, pelicula o cumpărăm, răsadul îl aducem de peste hotare, mai sunt oameni care îl fac acasă, dar noi îl cumpărăm”, a povestit un producător.

Citiți continuarea pe AGORA

Distribuie articolul: