Natalia Mazilu-Miron este dovada că „Oamenii MICI fac Lucruri MARI”. Femeia de 40 de ani locuiește în nordul țării, la Văratic, raionul Râşcani și este o împătimită declarată a satului. Nu a fost cu putință să urmeze studiile după clasa a 9-a, deși avea o reușită bună, însă pasiunea pentru scris și rime nu a părăsit-o nici până acum. Drept dovadă și din dragoste nemărginită pentru meleagul natal, cititoarea noastră a publicat deja două cărți de versuri. Povestea ei, pe îndelete, chiar de la Natalia Mazilu-Miron.

Faptul că venea dintr-o familie modestă i-a adus multă vreme complexe

„Sunt o femeie simplă de la ţară. Nu am îmbrăţişat nicio profesie, unicul meu document de studii este unul de 9 clase. Am crescut într-o familie simplă şi am avut parte de un trai foarte modest. Anume din cauza aceasta nu am avut posibilitate să plec undeva la studii, cu toate că am învățat bine. O foarte lungă perioadă am fost foarte complexată din cauza aceasta. Dar trecând prin multe greuţăţi, mi-am dat seama că ele au fost niște lecţii de viaţă foarte importante. Datorită lor, am absolvit cu succes o altă facultate „Şcoala vieţii”, la baza căreia au fost cei 7 ani de acasă. Anume cu aceasta merg și astăzi prin viaţă”, recunoaște tânăra femeie.

Își regăsește refugiul în poezie

„Nu uit niciodată să ţin cont de SINCERITATE, RESPECT, STIMĂ și OMENIE. Cei care mă cunosc o ştiu foarte bine. În pofida tuturor, mi-e drag să scriu poezii. Anume aici îmi găsesc ades refugiul. Am editat deja două cărţi. Anul trecut, prima carte: „MOLDOVA – CUIBUL MEU DE DOR”, iar anul acesta am scos de sub tipar o nouă carte „SATUL MEU DE LÂNGĂ PRUT”. Cu toate că nu mi-a fost uşor, dar dorinţa de a lăsa o urmă pe acest pământ strămoşesc, pe care-l iubesc enorm, a fost mai presus de toate! Eu consider că, indiferent de statutul şi poziţia din societate, dacă este dorinţă, oricine poate să facă lucruri mari și să lase o amprentă frumoasă în sufletele oamenilor!”, ne mai spune Natalia.

Vrea să străbată Moldova toată

„În mai puțin de o lună ating vârsta de 40 de ani… Sper ca pe parcursul acestui an să mai vadă lumina zilei și a treia carte a mea, la care lucrez cu mare drag. Și mai am un vis care sper să mi se îndeplinească pe parcurs: Îmi doresc nespus de mult să descopăr fiecare colțișor al Moldovei noastre. Vreau să merg din sat în sat, să străbat dealurile, văile, câmpiile, pădurile și tot ce ne înconjoară. Moldova e cuibul meu de dor, iar eu o iubesc la infinit”, declară Natalia.

„Tot ce am acumulat în sufletul meu pe parcursul a multor ani, am început a înșira pe foaie, apoi să le public pe rețelele sociale. Mare mi-a fost mirarea când am văzut că poeziile mele sunt apreciate de foarte multă lume. Atunci mi-am dat seama că și oamenii mici pot face lucruri mari! Cineva m-a sfătuit să trimit la revista „Roua Stelară” și, fiind descoperită de editori, mi s-a propus să public poeziile. Le mulțumesc din suflet tuturor care mi-au fost alături”, ne mai spune intervievata.

Să nu ne uităm rădăcinile

„Îmi este drag să scriu despre dragostea de țară, despre aceasta aș scrie la nesfârșit. Mă doare foarte mult sufletul că pământenii noștri își abandonează țara și pleacă peste hotare după un trai mai bun. Uită toți la un moment dat de limbă, neam, port, tradiții, cetățenie ș.a.m.d. Despre această temă am scris mai multe poezii. Precum se spune: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în țara mea” – e un îndemn pentru noi toți ca să nu uităm de rădăcinile noastre și desigur cât de rău și cât de greu ar fi în Moldova, mi-aș dori ca într-o bună zi să revină cu toții la baștină!”, ne mai îndeamnă Natalia Mazilu-Miron.

Foto: arhivă personală