Natalia Luncaș-Ionel – autoarea paginii „Mama in .IE” este protagonista de astăzi în campania #Cumamemigrat. Mereu dornici de a cunoaște culturi și civilizații, de a descoperi locuri frumoase și de a afla „ce are mai bun o țară”, familia Luncaș-Ionel obișnuiau să călătorească des încă de când erau în Moldova. Țara care le-a trezit însă interes și au considerat că-i va oferi cele mai bune valori copilului lor este Irlanda. Iată de ce: 

Primul gând sau cum a fost luată decizia de a emigra

„Primul gând? Încă din adolescență, de când am început să călătoresc prin lume și am văzut cum e în afară. Însă materializarea gândului de a ne stabili cu traiul într-o altă țară a pornit odată cu nașterea fiului nostru. Știu că risc să iau multe oale sparte-n cap acum și trebuie să fiu atentă cum îmi aleg cuvintele, însă noi chiar am plecat pentru a-i oferi lui un alt viitor. Și asta nu pentru că nu iubim țara noastră sau că nu ne descurcam acasă, ci pentru că Moldova nu are ceea ce îi dorim noi copilului nostru. Orice părinte depune maximum efort să-i ofere propriului copil tot ce e mai bun. Și anume aici apare diferența între „ce e mai bun” în Moldova și „ce e mai bun” în Irlanda, în cazul nostru: societate, drepturi și respectarea acestora, educație, valori, oportunități și lista continuă”.

„În cazul nostru, pregătirea a fost în ani de zile, timp în care am călătorit și am descoperit suficient de multe țări încât să putem compara, să analizăm și să știm clar ce vrem de la o țară adoptivă. Pentru că nu e un pas deloc simplu și trebuie perceput ca atare. Îți schimbă viața, mediul înconjurător și numai încrederea în forțele proprii te ajută să te adaptezi, iar drept rezultat să culegi și roade din asta. Așa că nu cred că este o rețetă sau un calendar special pentru asta. Trebuie să știi doar de ce vrei să emigrezi”.

Cele mai importante lucruri despre care trebuie să te documentezi înainte de a emigra

„E bine să ai o imagine de ansamblu bine închegată înainte de a porni la marele drum. Așa îți setezi așteptări realiste, evitând o eventuală dezamăgire. Pentru că nicăieri nu e perfect, iar dacă mai pui și dorul la socoteală, unele aspecte pot deveni mai negative decât sunt în realitate. În cazul Irlandei – ploaia și soarele. Deși nu e chiar atât de întuneric și posomorât precum se spune. În rest, e recomandat să știm limba țării unde mergem pentru a câștiga câțiva ani din procesul de integrare; care sunt condițiile de trai și lucru, inclusiv aspectele legale; ce salarii, dar și ce cheltuieli; cum funcționează sistemul medical; ce oferte de job-uri sunt pe piață ș.a. Altfel spus, să vii cu tema făcută de acasă cât mai complet posibil. Iar asta nu e complicat, având „marele Google” la îndemână sau oameni dispuși să-și împărtășească experiențele personale. Totuși trebuie și să ținem cont că în fiecare țară e diferit și cel mai bine poți înțelege ce coincide cu necesitățile și aspirațiile tale numai de la fața locului. Că și adevărul absolut e relativ, nu?”

Cum crezi că trebuie să procedăm dacă avem copii în ecuație?

„În așa situații e mult mai complicat pentru că unul sau mai mulți copii înseamnă o echipă mai mare cu care să pornești la drum, respectiv responsabilități, obstacole, necesități mai multe”.

„În cazul familiei noastre, nici nu am pus în discuție opțiunea de a ne lăsa copilul cu altcineva. Unde suntem noi, acolo e și copilul nostru și invers. Bogdan avea 1 an și 10 luni când am ajuns în Irlanda, abia începea să deslușească unele cuvinte în română și plângea când auzea pe cineva vorbind în engleză. Eu am ales să îi fiu alături și să-l las să se dezvolte armonios, fără frici și inhibare, așteptând momentul detașării firești. Drept că asta a însemnat ca eu să-mi creez programul de muncă în jurul activităților lui Bogdan și să nu caut un serviciu permanent. Acum sunt și specialist în educația bilingvă, doar că fără certificat, concentrându-mă pe dezvoltarea biculturală a băiatului nostru. Mai înseamnă și anumite restricții financiare, având un singur venit stabil în familie. Însă toate astea ne-au unit și mai mult ca familie, cuplu. Oricât de obosit ar ajunge acasă soțul meu, întâmpinarea lui Bogdan îl reîmprospătează imediat. Timpul liber este mereu sărbătoare, savurăm fiecare clipă petrecută în familie și știm că pe parcurs le vom reuși pe toate. Cu încetul se face oțetul”.

La început a fost mai greu…

Poate aș fi spus dorul de casă care ne mistuie și-n prezent sau integrarea aici, dar nu. Dorul părinților noștri de noi a fost cel mai greu. Extrem de dureros a fost să ne știm părinții suferind că noi am plecat. Ei foarte greu au acceptat decizia noastră și le simțeam tristețea de fiecare dată când vorbeam cu ei. În zadar încercam să le spunem că ne e bine. Abia după ce ne-am revăzut, ei s-au liniștit și ne susțin alegerea făcută. Am fost noi acasă în vacanță, ei ne-au vizitat recent și abia acum, zice tata, i s-a luat o piatră de pe inimă”.

„Alte greutăți mai mari decât dorul nu am avut. Și asta nu înseamnă că ni s-a uns unt pe pâine din primele zile. Am avut și experiențe mai puțin plăcute, joburi departe de profesiile noastre, dar le-am luat pe toate ca niște pastile pentru imunitate. Am știut unde ne pornim”.

Adaptarea

„Când am ieșit din casă și am început să comunicăm – atunci a început procesul de adaptare și care încă mai continuă. Am căutat oameni cu care să ne simțim bine, călătorim să descoperim Irlanda, mergem la muzee sau plângem de dor dacă simțim nevoia. De prea multe ori repet cuvântul „dor”? Da. Pentru că a devenit parte din modul nostru de viață și abia în momentul în care am acceptat asta, m-am simțit eliberată”.

Citește și: #Cumamemigrat ne spune Iuliana, stabilită cu soțul în Portugalia: „Documente am, limba o știu, de ce să nu îmi permit ceva mai bun” (Foto)

Eu nu m-am despărțit de Moldova, eu am adus o bucată din ea în Irlanda. Noi, familia mea, avem două case, două țări, două culturi pe care să le iubim și consider asta un privilegiu, o ușă a prezentului spre un viitor mai interesant”.

Dacă ar fi să alegi încă o dată, tot ai pleca?

„Da. Și nici nu m-aș opri numai în Irlanda pentru că eu sunt curioasă să aflu cum trăiesc și indienii, japonezii, australienii și toată planeta. Adică noi nu facem tragedie din emigrare, ci ne bucurăm la maximum de ce ne oferă aceasta. Cu bune și rele, cu aventuri și obstacole, ne facem viața mai neobișnuită.

Însă deocamdată rămânem în Țara Smaraldului. Sunt o Mamă în .IE, iar asta înseamnă că în acest moment inima mea a îmbrățișat identitatea și prezentul meu: Moldova și Irlanda. Plus că ne despart doar 4 ore de Moldova și putem veni în vacanță oricând. Sau voi în Irlanda.

Slán go fóill! (Pe curând!) – cum spun irlandezii”.

Distribuie articolul: