A vrut o doză de verde și de sănătate și a primit-o! Natalia Colesnic a apelat la o detoxifiere cu verde viu, iar Senzațiile de după sunt extraordinare. Reprezentanta Kangoo Jumps Moldova ne-a dezvăluit și nouă secretul.

„Am decis într-o zi să urmez un program complex și special de Detox. Am apelat la Lucia Gavriliță, fiind un specialist cu o experiență mare pe ceea ce ține de sănătate. Am început cu sucul din iarbă de grâu, vlăstari și Smoothie, iar după câteva zile am luat programul și mai complex. După un program complex mi-am procurat aparatul de făcut sucul de iarba, așa că în fiecare dimineață și la prânz îmi fac propriul suc din iarbă verde, pe care îl consider Elixirul sănătății! Am descoperit multe produse noi, parte din mâncarea vie!”, ne-a declarat Nata.

Zilele trecute Nata a scris o postare despre „detoxul sufletului meu”. Astăzi frumoasa blondă a povestit despre o curățire a corpului său din interior. Programul de 10 zile de detox i-a adus multă vitalitate!

„Mi-am dorit să-mi cresc nivelul de energie și să-mi întăresc imunitatea. Pentru că în ultimul timp resimțeam anumite dezechilibre. Programul este superb, iar un argument care m-a făcut să mă conving de asta, este că e practic, l-am putut urma acasă. Cele 10 zile de detox, sunt alcătuite din hrană lichidă, salate, smoothie verde, suc din iarba de grâu, infuzie de chaga, apă alcalină și vlăstari.

Vezi o galerie foto cu alimentele preferate și sănătoase ale Nataliei Colesnic:

Impresiile sunt mai mult decât impresionante. Am optat pentru sănătate și mă bucur că datorită alimentației vii reușesc să obțin rezultatele dorite ce ține de sănătatea mea. Atâta verde n-am consumat cred că un an întreg, dar s-a meritat, pe bune. Suntem ceea ce mâncăm, iar eu sunt plină de viață!”, recunoaște Natalia.

Distribuie articolul: