Când începuserăm să scriem pentru revistă, ne-am promis solemn să nu umplem lumea cu povești despre vedete gen Nata Albot, ci să scriu despre femei simple.
Și dacă a două parte a promisiunii am respectat-o, atunci pe Nata Albot tot n-am reușit să o evităm. De ce? Aflați din interviul cu inconturnabila realizatoare a emisiunii Sare și Piper, Nata Albot. Cum apreciezi valoarea propriei emisiuni tv, dincolo de rating, critici sau laudele celor din jur? Și de fapt, cum deosebești o emisiune reușită de una mai puțin reușită?
Valoarea emisiunii mele se estimează în cantitatea de parteneri care își doresc să apară în ea. Cred că la acest capitol suntem pe calea cea bună. Sunt eu oare mulțumită sau nu de ceea ce fac în emisiune, vă voi spune sincer: încă nu. Dar voi fi. Emisiunea reuşită este aceea în care am făcut lucruri extraordinare. Mă derutează abordările neinspirate ale invitaţilor sau gafele tehnice comise in regie.Muncim la asta în fiecare zi.

Cu atâtea experiențe la activ (și dezamăgiri, din câte înțeleg de pe blog), nu ți-ai pierdut capacitatea de a crede? Și dacă nu, în ce crezi acum?
Cred în puterea gândurilor şi în Dumnezeul din mine, care le aude şi mă ajută să le împlinesc.

Luna în capricorn, Mercur retrograd, meditația transcendentală, yoga… cât de prezente sunt în viața femeii Nata Albot?Și când apelezi la ele?
Mai mult decât pare la prima vedere. Am eu o relaţie mai specială cu toate aceste nuanţe, dar prefer să le împărtăşesc doar celor cu care sunt gata să le împărtăşesc. Mă tem că aveţi un public variat. Şi n-am chef să le dau scepticilor motive de vorbe.

Ce ai învățat până la 32 de ani despre bărbați și trecerea timpului?
Am aflat că, din păcate, poţi fi mai fericită într-o singurătate decât într-o relaţie. Şi că mai devreme sau mai târziu, orice rană sufletească, parţial tămăduită, poate răbufni chiar mai grav. Aşa că, dragi bărbaţi, nu trataţi superficial rănile pe care le provocaţi.

Continuă te rog fraza: „Bărbații sunt… și trebuie… iar relațiile cu ei…”
Bărbaţii (nu) sunt buricul în jurul cărui se roteşte lumea şi (nu)
trebuie să ai grijă ca ei tot timpul să fie mulţumiţi de tine şi de viaţa pe care o au, iar relaţiile cu ei (nu) trebuie luate ca cel mai important lucru care ţi s-a întâmplat.

Unde sunt slăbiciunile tale (dacă există așa ceva) și ce faci cu ele când ies la suprafață?
Mor după dulciuri. Prăjituri, bomboane. Dar acesta este obiectivul meu nr. 1 acum: să învăţ să-mi iau glucoza necesară din fructe. E cam greu. Şi totuşi, dacă am reuşit eu să înfrâng tutunul, cu siguranță o voi reuşi și pe aceasta.

Ce le spui fiicelor tale cînd ele își doresc să petreacă mai mult timp cu mama lor, însă tu trebuie să mergi la serviciu?

Le spun că merg la serviciu. Şi le mai spun ce vom face împreună când mă întorc. Copii nu trebuie minţiţi în nici un caz.

Jurnalista Nata Albot a adus publicului nu doar proiecte de succes, dar și a promovat oameni noi, adesea cu totul dezinteresat. Cum ai simțit că X n-o să te ducă de nas sau că proiectul Y o să aibă priză la public? Sau ți s-a întâmplat s-o dai și în bară?
Aţi mai vrea voi să vă vorbesc despre cum am dat-o în bară. Nu mă gândesc niciodată la asemenea lucruri cînd pornesc cu cineva la drum. Cred că e o gândire nocivă: „îmi va trage o ţeapă omul sau nu?”
Intuitiv, vreau să dau o mână de ajutor şi nu mă interesează dacă omul va reuşi mai târziu să ţină minte acest gest.

Dacă ar fi să poți relua de la capăt viața, ce ai păstra și ce ai schimba?
Vai, eu am înţeles deja că nu pot nici relua şi nici recupera ceea ce aş vrea — aşa că scutiţi-mă de aceste inutile exerciţii de imaginaţie. Nici măcar într-o altă viaţă nu voi putea schimba lucrurile. Pentru că de noi, fiinţele umane, depinde doar semnul plus sau minus al gândurilor. Restul e un pur destin.

Distribuie articolul: