Nasul înfundat este unul dintre cele mai frecvente simptome de răceală sau gripă la copii. Congestia nazală, care se agravează noaptea când copilul stă culcat, poate duce la probleme de respirație în timpul somnului. Iată câteva sfaturi naturale pentru a desfunda năsucul micuțului tău și a avea un somn liniștit atât el cât și tu, mama. Soluția salină
Soluția salină este cea mai la-ndemână metodă de a reuși să eliberezi căile respiratorii ale copilului. Administrează în nări câteva picături de soluție salină înainte de culcare. Ea va decongestiona nasul și va îmbunătăți respirația în timpul somnului. Se prepară în casă prin ametecarea a ¼ lingurițe de sare și ½ ceașcă de apă călduță. Se iau in pipetă 2-3 picături de soluție și se pun în nările copilului, în timp ce acesta stă întins pe spate. Așteaptă cam 30-60 de secunde și apoi ridică-l, asipirându-i mucozitațile, dacă este bebeluș sau punându-l să-și sufle năsucul, dacă e mai măricel.

Umidificatorul
Încearcă aparatul care umezește aerul din cameră. Amplasează-l în dormitorul copilului, noaptea, în timp ce doarme. Va crește umezeala din aer care calmează iritația nazală și are un efect decongestionant. Dar nu uita să dezinfectezi umidificatorul o data la doua-trei zile.

Baia de aburi
Poți face o baie de aburi înainte de culcare în care să ții copilul câteva minute, pentru ca mucusul să se înmoaie și să poată fi eliberate căile nazale mai ușor. Tot ce trebuie sa faci este să dai drumul la apă fierbinte de la cadă și să închizi ușa de la baie. Așteaptă până se acumulează aburii, iar apoi intră cu copilul pentru 20 de minute. După aceea, pune-l să-și sufle năsucul.

Perna înaltă sau ridicarea saltelei
Nasul înfundat pune bețe-n roate somnului de peste noapte al micuțului tău. Ridică capul copilului în timpul somnului cu ajutorul unei perne. Atunci când capul este situat mai la înălțime ajută la eliminarea mucusului nazal. Pentru copiii mici care dorm încă în pătuțuri, pune perna sub saltea pentru a preveni sufocarea.

 

Aspiratorul nazal
Aspiratorul nazal este cel mai utilizat dispozitiv de îndepărtare a mucusului nazal care împiedică copilul să respire normal. De obicei, aspiratorul nazal este folosit la bebeluși, deoarece aceștia nu pot sufla nasul la cerere. Însa acesta poate fi folosit și la copiii mai mari, în cazul în care nu reușesc să sufle năsucul complet.

Nu uita să consulți medicul pediatru dacă micuțul tău continuă să aibă dificultăți în respirație sau are semne de disconfort.

Sursa: familie-relatii.acasa.ro, medlive.hotnews.ro