La vârsta de 73 de ani, scriitoarea chiliano-americană Isabel Allende încă se mai poate lăuda cu faptul că este o femeie sexy și are deplină dreptate. Nu consideră îmbătrânirea drept un efect existent, pentru că de fapt, îndepem să îmbătrânim de cum ne naștem. Genialitatea gândirii ei poate fi admirată și în cadrul discurdului TED Talks „Cum să-ți trăiești viața cu pasiune indiferent de vârstă”. Convinge-te de acest lucru admirându-i mesajul.

„Am 71 de ani, soțul meu are 76 de ani, părinții mei au peste 90, iar Olivia – câinele, are 16 ani. Prin urmare, să vorbim despre îmbătrânire. Să vă spun cum mă simt când îmi văd ridurile în oglindă și îmi dau seama că unele dintre părțile mele au căzut și nu le pot găsi pe jos.

Mary Oliver a spus în una din poeziile sale: „Spune-mi cei vrei să faci cu singura, sălbatica și prețioasa ta viață”. Eu intenționez să o trăiesc cu pasiune.

Când începem să îmbătrânim? Societatea decide când suntem bătrâni, de obicei în jurul vârstei de 65 de ani, adică atunci când avem nevoie de îngrijiri medicale. Dar în realitate, începem să îmbătrânim de la naștere. Îmbătrânim chiar acum. Și fiecare ne confruntăm cu ea diferit.

Cu toții ne simțim mai tineri decât suntem la vârsta reală, deoarece spiritul nu îmbătrânește niciodată. Eu încă am 17 ani. Sophia Loren, uitați-vă la ea. Ea spune că tot ceea ce vedeți i se datorează spaghetelor. Am încercat și eu, dar am adăugat 5 kilograme pe unde nu trebuie.

Dar atitudinea și îmbătrânirea înseamnă atitudine și sănătate. Adevăratul meu mentor în calea îmbătrânirii este Olga Murray. Această fată californiană, la 60 de ani a început să lucreze în Nepal pentru a salva fete mai tinere de la robia domestică. La 88 de ani, salvase 12 000 de fete și a schimbat cultura din această țară. Acum, este ilegal ca tații să își vândă fetele ca sclave. A fondat și orfelinate, și clinici nutriționale, este întotdeauna fericită și etern tânără.

Ce am pierdut eu în ultimele zeci de ani? Oameni, desigur, locuri și infinita energie a tinereții mele. Și încep să îmi pierd independența, iar asta mă sperie. Ram Dass (învățător) spunea că dependența doare, dar dacă o accepți, suferi mai puțin. După un accident vascular cerebral grav, sufletul său veșnic tânăr urmărește schimbările din corp cu sensibilitate și e recunoscător celor care îl ajută.

Ce am câștigat? Libertate: nu mai trebuie să demonstrez nimic. Nu sunt blocată în ideea de cine am fost, cine vreau să fiu sau ce așteaptă alții să fiu. Nu trebuie să mai mulțumesc bărbații, ci numai animalele. Tot îi spun superegoului meu să se liniștească și să mă lase să mă bucur de ceea ce mai am.

Corpul poate că mi se destramă, dar creierul meu în că nu. Încă. Îmi place creierul meu. Mă simt mai ușoară, nu port pică, ambiții, vanitate. E grozav să te eliberezi, trebuia să încep mai devreme. Mă simt mai liniștită, pentru că nu mă mai tem de vulnerabilitate. Nu mai văd în asta o slăbiciune. Am câștigat spiritual.

Sunt mai conștientă că înainte, moartea era în preajmă. Acum e dincolo de ușă sau în casa mea. Încerc să trăiesc cu grijă și să fiu prezentă în orice moment. Apropo, Dalai Lama este o persoană care a îmbătrânit frumos, dar cine vrea să fie vegetarian și celibatar?

Meditația ajută și e bine să o începi devreme.În interior, mă simt fermecătoare, sexy, seducătoare. Nimeni altcineva nu vede asta. Sunt invizibilă, dar vreau să fiu în centrul atenției.

Ea este Grace Damman, e în scaunul cu rotile de 6 ani după un teribil accident auto. Eu spun că nu e nimic mai senzual decât un duș fierbinte, fiecare strop de apă este o binecuvântare pentru simțuri. Ea nu se vede cu handicap. În mintea sa, încă mai face surfing în ocean.

Ethel Seiderman este o activistă tenace, adorată acolo unde locuiesc eu în California. Poartă pantofi roșii patentați, iar mantra sa este că e șic să porți o eșarfă. Este văduvă de 9 ani, dar nu mai caută un alt bărbat. Sigur că există un număr limitat de moduri în care poți face amor… Și ea le-a încercat pe toate. Eu, pe de altă parte, am fantezii erotice cu Antonio Banderas și săracul meu soț trebuie să tolereze.

Cum mă antrenez să rămân pasională? Mă antrenez spunând DA pentru orice îmi iese în cale: dramă, comedie, tragedie, dragoste, moarte, pierderi. Da – vieții. Mă antrenez încercând mereu să fiu îndrăgostită. Nu funcționează mereu, dar nu mă puteți învinui că încerc.

Pensionarea, în spaniolă, e numită  jubilación. Jubilare, celebrare. Ne-am plătit datoriile, ne-am adus contribuțiile în societate. Acum e rândul nostru și este grozav. Dacă nu ești bolnav sau foarte sărac, ai opțiuni. Am ales să rămân pasională, angajată cu o inimă deschisă și lucrez la asta în fiecare zi. Vreți să vă alăturați mie?”, spune Isabel Allende.

https://www.ted.com/talks/isabelle_allende_how_to_live_passionately_no_matter_your_age#t-301601

Foto: captură video