Ieri, 28 aprilie 2013, în premieră pentru Republica Moldova, peste 1000 de moldoveni din 13 orașe europene au participat la flashmob-ul de susținere a reprezentantei Republicii Moldova la Eurovision din acest an, Aliona Moon. Flashmob-ul internațional Eurovision „O mie de lumini spre Lună” a promovat drapelul național, care a fost sărbătorit la 27 aprilie. Campania „O mie de lumini către Lună” a avut în Europa un element inovativ: promovarea interpretei noastre la Eurovision prin lansarea lampioanelor și a baloanelor tricolore, întru consemnarea Zilei Drapelului. Reprezentanții diasporei din Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Norvegia, Portugalia, România au participat la flashmob-uri organizate pentru a o susține pe Aliona Moon. Ei au proiectat tricolorul pe cer, lansând lampioane și baloane cu heliu de culoarea roșie, galbenă și albastră, semn al tricolorului moldovenesc.

Participanților la flashmob-ul internațional li s-a cerut să aibă cât mai multe elemente distinctive ale simbolicii și coloritului național. Acțiunile flashmob-ului sunt în vizorul mass-mediei internaționale și organizatorii vor avea grijă să capteze acțiunile prin materiale foto și video pe care le vor distribui după fiecare eveniment. Aceste acțiuni au loc exact după o lună de la primul episod organizat la Chișinău, în care circa 500 de persoane au lansat lampioane spre lună.

 

 

Această campanie a pornit din inițiativa Biroului pentru Relații cu Diaspora (BRD), oferind un potențial enorm de promovare pentru Republica Moldova și oportunitatea diasporei de a contribui direct la creșterea poziției reprezentantei RM în concurs. Aliona Moon va reprezenta Republica Moldova la Concursul european Eurovision Song Contest, care se va desfășura anul acesta la Malmö, Suedia. Tânăra interpretă va cânta în prima zi de preselecție piesa „O Mie”.

Citește și: Aliona Moon pleacă în turneu de promovare 
Vezi cu ce interpret român a făcut duet Aliona Moon 
Patru țări și-au anulat participarea la Eurovision 2013

Sursa: Eurovision2013.md 

 

Distribuie articolul: