Deși sunt departe de casă, moldovenii stabiliți în Marea Britanie nu uită de origini și mai cu seamă de dansul popular. Acum câteva zile mai mulți conaționali de-ai noștri și-au dat întâlnire la Londra, în fața Palatului Buckingham, pentru a organiza un flashmob, iar ce a urmat a fost emoționant de frumos.

Diaspora din UK și-a dat întâlnire în fața Palatului Buckingham unde au încins o horă de toată frumusețea. Printre cei care au „stârnit” pofta dansului a fost și faimoasa dansatoare Ionela Țăruș, care este stabilită în Marea Britanie de mai bine de trei ani.

Dacă la început erau doar câteva persoane care s-au prins în dans, ulterior și ceilalți s-au lăsat duși de valul nostalgiei și a dorului de casă. Este de prisos să vorbim despre uimirea britanicilor și a turiștilor care se aflau în preajmă și îi priveau cu mult interes, aplaudându-i frenetic pe dansatori.

Vă invităm să urmăriți filmulețul și să încingeți și voi o horă, oriunde v-ați afla.