Dacă ești însărcinată, probabil abia aștepți să afli ce vei avea: băiat sau fetiță. Există foarte multe mituri despre sexul bebelușului, însă singura modalitate precisă de a afla sexul bebelușului este ecografia.

Grețurile matinale

Atunci când te confrunți cu grețuri severe, se spune că vei avea o fetiță.

Forma burții

Un alt mit popular despre sexul bebelușului este forma burții mamei. Dacă sarcina este plasată jos și burta este țuguiată (astfel încât de la spate nici nu se poate observa că ești însărcinată), se spune că vei avea un băiețel. Iar dacă burta este mai sus și mai lată, mitul spune că vei avea o fetiță.

Bătăile inimii bebelușului

Medicul ginecolog monitorizează bătăile inimii bebelușului la fiecare consult. La vizita următoare, roagă medicul să-ți spună care este ritmul cardiac al bebelușului. Un mit spune că peste 140 de bătăi pe minut arată că vei avea o fată, iar dacă sunt sub 140 vei avea un băiat.

Calendarul chinezesc

În funcție de vârsta mamei și luna în care a fost conceput copilul, mitul spune că această metodă poate prezice sexul bebelușului. Găsești mai jos tabelul calendarului chinezesc pentru predicția sexului bebelușului.

Poftele alimentare

Mitul spune că atunci când poftești în special la alimente sărate vei avea un băiat, iar dacă îți este poftă de alimente dulci vei avea o fată.

Acnee în timpul sarcinii

Tenul tău se confruntă cu imperfecțiuni și acnee de când ai rămas însărcinată? Mitul spune că vei avea o fetiță.

Testul cu verigheta

Un test pe care femeile mai în vârstă din familie (mamă, bunică, mătușă) îl pot face pentru a afla dacă se va naște o fetiță sau un băiețel. Verigheta mamei este legată cu o ață lungă și este ținută deasupra burții viitoarei mămici. Dacă verigheta face mișcări circulare în aer, vei avea o fetiță. Dacă mișcările sunt în linie dreaptă, înainte și înapoi, vei avea un băiețel.

Testul cu sarea

Un alt test pe care cei apropiați îl fac adesea este testul cu sarea. Atunci când gravida nu este atentă, cineva presară puțină sare pe capul ei. Dacă prima dată duce mâna la gură, va avea o fetiță. Dacă duce mâna la nas, va avea un băiețel.

Testul cu acul

Un alt obicei pentru a afla sexul bebelușului este testul cu acul. Un ac este împăturit într-o bucată de hârtie, iar mama trebuie să aleagă un capăt. Dacă a ales capătul în care se află gămălia sau urechea acului, va avea o fată. Dacă alege partea în care se află vârful acului, va avea un băiat.

Umflarea picioarelor

Printre miturile despre sexul bebelușului se numără aspectul picioarelor. Dacă viitoarea mămică are picioarele umflate în timpul sarcinii, va avea un băiat. Dacă picioarele sunt la fel ca înainte de sarcină, se spune că va avea o fată.

Greutatea tatălui

Tatăl bebelușului începe să se îngrașe pe măsură ce te îngrași și tu în timpul sarcinii? Mitul spune că vei avea o fetiță. Dacă greutatea tatălui rămâne aceeași, atunci vei avea un băiat.

Mituri despre alegerea sexului bebelușului

Se spune că și părinții care își doresc ca bebelușul lor să aibă un anumit sex pot să facă ceva în această privință. Pentru a concepe o fată, mama ar trebui să aibă o dietă bogată în vitamina C, magneziu, calciu și alimente acre. De asemenea, ar trebui să aibă contact sexual neprotejat cu 2-3 zile înainte de ovulație și să aleagă poziții sexuale care nu favorizează o penetrare adâncă. Pentru a concepe un băiat, dieta mamei ar trebui să fie bogată în potasiu, să includă multe fructe și legume și să fie săracă în produse lactate. Mitul spune că pentru a concepe un băiat partenerii ar trebui să facă sex în ziua ovulației sau cât mai aproape posibil de momentul ovulației. Ar trebui favorizate pozițiile care permit o penetrare mai adâncă. Potrivit acestui mit, spematozoizii Y, cei care determină sexul masculin, avansează mai lent decât cei care poartă cromozomul X, care determină sexul feminin. Tu ce alte mituri despre sexul bebelușului cunoști?

 

Distribuie articolul: