Preotul bisericii din Ghidighici, Maxim Melinti, a fost oprit din a mai oficia slujbe bisericești. Un decret în acest sens a fost făcut public pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei. 

Preotul este acuzat de „implicarea frecventă întru susținerea minorităților sodomite și promovarea manifestării comportamentelor netradiționale şi prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer”.

„Prin prezentul, ca urmare a autosesizării Direcției mitropolitane, apelurilor din partea clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din Moldova, dar și a consultărilor ierarhilor BOM, pentru activitățile îndreptate spre tulburarea și răsturnarea bunei rânduieli bisericești care în mod calomnios au dovedit neascultare față de ierarhia bisericească prin multitudinea acțiunilor repetate „de promovare și încurajare a minorităților sexuale, contribuția la dezvoltarea mișcării LGBT din Republica Moldova”, manifestate public prin utilizarea calității de preot, implicarea frecventă întru susținerea minorităților sodomite și promovarea manifestării comportamentelor netradiționale şi prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer, toate contribuind la denigrarea imaginii Bisericii Ortodoxe din Moldova, cît și a confraților clerici, sunteți oprit de a săvîrși cele Sfinte fără dreptul de a oferi binecuvîntări și de a purta crucea pectorală începând cu data de 21 iunie 2018, pînă la aducerea pocăinței depline în mod public”, se arată în textul Decretului.

Contactat de AGORA, preotul Maxim Melinti a declarat că deocamdată se abține de la comentarii și că a fost informat despre această decizie de cineva cunoscut.

Distribuie articolul: