Să fii o mireasă însărcinată demult nu mai este o ruşine. Viitoarea mămică poate fi considerată o eroină – pregătirile de nuntă  solicită putere dublă. Bebeluşul simte toate emoţiile mamei, de aceea starea de fericire trăită de mireasă aduce bucurie  tuturor, chiar şi micuţului din burtică. Sarcina nu modifică numai formele viitoarei mămici. Aceasta provoacă multe schimbări hormonale. Astfel, pe lângă frumuseţe, trebuie să pui accentul pe sănătatea ta. Medicii susţin că perioada cuprinsă între luna a 3-6 de sarcină este cea mai neprimejdioasă pentru mămică şi copil pentru desfăşurarea nunţii – mămica a depăşit perioada intoxicaţiilor, iar iminenţa de avort este minimală.

Ţinuta miresei cu burtică!
Profitând de ocazia pe care o ai, eşti obligată să-ţi scoţi burtica în evidenţă. Cel mai potrivit model de rochie pentru însărcinate este Empire, numit şi „baby doll” (cu talia ridicată până sub bust), dar şi rochia în stil grecesc (cu talia înaltă, realizată din materiale fluide ce se revarsă în falduri). Ţesătura rochiei trebuie să fie cât mai uşoară – satin, şifon, lycra de mătase. Evită rochiile din jersey, crep, catifea. Nu folosi nici cordoane grele, pietre etc. Optează pentru un decolteu frumos, care îţi pune în evidenţă splendoarea. Beneficiază de formele generoase ale sânilor, dar uită de corset.

Cumpără rochia cu 2-3 săptămâni înainte de petrecere.

Pantofii pot cauza dezbateri în familie. Vei fi sfătuită să renunţi la tocuri şi să încalţi în ziua nunţii nişte mocasini. Recurge la o soluţie care va mulţumi pe toată lumea. Cumpără 2 perechi de încălţăminte – pantofi şi balerini. Poartă pantofii pe tocuri (până la 5 cm) la ceremonia festivă şi la şedinţa foto, iar balerinii – la cununie şi restaurant. Pentru siguranţa şi confortul tău, poartă încălţămintea prin casă şi înainte de nuntă, ca să fii sigură că nu ai probleme cu aceasta.

Trebuie să fii atentă şi ce bijuterii alegi. Bijuteriile din metale simple pot provoca alergie. Dacă e arşiţă, îţi pot colora şi pielea din cauza aliajului de metale folosit la confecţionarea acestora. Alege mărgelele uşoare. Un şirag de perle accentuează frumuseţea şi delicateţea viitoarei mămici.

Orice mireasă doreşte să poarte lenjerie cât mai sexy în ziua nunţii. Cel mai indicat este să optezi pentru lenjeria confecţionată din bumbac – producătorii propun o gamă frumoasă şi bogată, cu stiluri şi culori diferite. Alegi ceea ce îşi place şi îţi asigură confortul.

Soluţii pentru frumuseţea miresei!
Sarcina poate cauza şi anumite schimbări legate de ten. Dacă te confrunţi cu vreo problemă nouă – solicită consultaţia specialistului.

Alintă-ţi tenul cu diverse măşti naturale, foloseşte şi argila roz, deoarece  tonifică şi hrăneşte orice tip de piele. Nu uita să eviţi razele solare, iar atunci când te expui la soare, foloseşte o cremă pentru protecţia solară. 

O femeie însărcinată şi îngrijită atrage mult privirile. Nu neglija nici îngrijirea părului. Dacă n-ai avut părul vopsit până la sarcină, nu experimenta acuma. Dacă însă ţi-au crescut rădăcinile mai mult de 2 cm, alege pentru vopsire produse fără amoniac, oxidant cu un procent cât mai mic (mai ales că aceste produse au inundat piaţa).
Pentru că eşti însărcinată, cheamă stiliştii să vină la tine acasă – te vor scuti de oboseală. 

Arome fresh!
Chiar şi mirosurile plăcute îi pot provoca greţuri viitoarei mămici. Atât mireasa, cât şi mirele trebuie să opteze pentru parfumului fresh, evitându-le pe cele înţepătoare. Acelaşi lucru se referă şi la florile din buchetul miresei şi din aranjamente florale. Evită lăcrimioarele, levănţica, crinii, bujorul etc.

Sala nunţii trebuie aerisită, iar bucatele – alese cu grijă.

Ai grijă să nu uiţi acasă zâmbetul şi sentimentul de fericire…

Distribuie articolul: