Mikaela Lupu este o tânără moldoveancă de 21 de ani care se bucură de mare popularitate pe ecranele televiziunilor portugheze. Pe data de 30 martie 2017, la postul național portughez de televiziune RTP1, a avut loc premiera serialului VIDAGO PALACE – o producție impresionantă de epocă a regizorilor portughezi și spanioli, care ne duce în vara lui 1936, unde tânăra moldoveancă joacă rolul principal, Carlota – fiica Contelui de Vimeiro. O frumoasă poveste de dragoste filmată în magnificul hotel de lux Vidago Palace, situat în nord-ul Portugaliei, în apropiere de granița cu Spania.

 

De-a lungul timpului, Mikaela s-a filmat în cinci seriale, patru telenovele, un film artistic, un documentar, protagonistă a două campanii publicitare și a unui videoclip, toate cu roluri foarte bune. Mai multe despre Mikaela, viața, cariera ei dar și ce amintiri frumoase o leagă de Moldova, puteți afla în interviul de mai jos.

La ce vârstă ai venit în Portugalia?

Am venit în Portugalia când aveam 5 ani.

De unde ești originară din Moldova?

Eu, surorile mele și părinții noștri, Angela și Mihai Lupu, suntem originari din Chișinău.

Îți amintești de acele timpuri? Cum a fost adaptarea ta în Portugalia?

Da, bineînțeles. Era anul 2000. Adaptarea a fost ușoară, eram copil mic și deprindeam totul foarte repede. Îmi amintesc, pentru mine era totul nou. Aveam o profesoară la grădiniță care mă învăța culorile, numerele și alte lucruri pe care colegii mei portughezi le cunoșteau deja.

 

În 16 ani de când locuiești în Portugalia ai revenit în Moldova?

Spre regret, în toți acești ani am revenit în Moldova doar de două ori. Mi-ar fi plăcut să o fi vizitat mai des, dar nu am avut posibilitate. Sper să revin în curând într-o vacanță la bunei.

Ce îți amintești din anii copilăriei petrecuți în Moldova?

Am multe amintiri frumoase. Îmi amintesc absolut totul, casa mătușii care m-a crescut, casa buneilor, cum ne jucam iarna prin zăpadă, cum alergam să-mi cumpăr înghețată de la piață, țin minte cireșii în care ne cățăram cu surorile mele mai mari și stăteam ore în șir mâncând cireșe, și joaca pe-afară până înnopta etc.

Ce legătură simți între tine și țara natală?

Simt o mare nostalgie…

Vorbești mai mult portugheza. Cum comunici cu părinții acasă? Dar cu rudele din Moldova?

Deși vorbesc și româna, în familie niciodată nu comunicăm doar într-o singură limbă. Fie începem în română și terminăm în portugheză, fie invers. Cu rudele din Moldova mă strădui în română.

Mikaela 1

Ai jucat în numeroase producții televizate portugheze, seriale, telenovele, documentare, videoclipuri etc. Cum a început cariera ta în cinematografie dar și în modeling?

Cariera în modeling, actorie și cinematografie a început de la un simplu casting pentru cunoscutul serial portughez “Morangos com açucar” în 2012. De atunci au apărut o serie de alte proiecte, care, cu timpul, au evoluat în paralel cu studiile, tot în domeniul actoriei. Au urmat apoi serialele 1+1, Os Filhos do Rock (2013), Dentro (2016) și Vidago Palace (2016); telenovelele Mundo ao Contrário (2013), O Beijo do Escorpião (2013), Jardins Proibidos (2015) și A Impostora (2016); de asemenea, filmul Leviano (2015), al cunoscutului producător Justin Amorim.

Cum decurge o zi obișnuită în viața ta?

O zi obișnuită depinde de filmările pe care le am pentru vreun proiect. Mă străduiesc mereu să fac ceva înainte de a pleca la filmări: alergare, plimbare, lectură. Îmi place sportul în general, dar mai ales plimbatul în aer liber.

Ce obișnuiești să faci în timpul liber?

Când am timp, mă străduiesc să stau cu familia cât mai mult. Sunt foarte apropiată de surorile mele. Seara îmi place să gătesc și, dacă a doua zi nu trebuie să mă trezesc prea devreme, reușesc să vizionez și vreun film bun.

Autor: Olesea TANAȘCIUC – Lisabona, Portugalia