Cu ocazia lansării unei noi colecții, în cadrul brandului de lenjerie modelatoare „SKIMS”, creatoarea acesteia , Kim Kardashian a oferit detalii unice despre complicațiile cu care s-a confruntat în timpul, dar și după sarcină.

„Când eram însărcinată cu fiica mea, North, m-am confruntat cu o afecțiune numită toxemie. Aceasta apare cel mai des din cauza unei slabe funcționări a organelor mamei. Unica cale de a opri procesul de dezvoltarea acestei afecțiuni este să naști. Când eram în săptămâna treizeci și patru și jumătate de sarcină, medicii m-au convins de necesitate unei nașteri provocate prematur. Astfel, când s-a născut North, cântărea 1,8 kilograme, s-a născut cu aproape șase săptămâni înainte de termen

Tot în postarea de pe Instagram, Kim a descris starea periculoasă în care s-a aflat după naștere „După naștere, placenta mea nu a fost expulzata, ba dimpotrivă, aceasta creștea în uter. Iar această afecțiune poate fi fatală pentru mamă.”

„De dragul nașterii copiilor mei, aș trece din nou prin acea durere. A meritat tot efortul”

În pofida tuturor dificultăților cu care s-a confruntat, Kim și soțul ei, Kanye West, și-au dorit mai mulți copii, iar pentru aceasta vedeta TV a decis să-și înghețe ovulele. Datorită acestei proceduri, Kim a reușit cu succes să-și poarte cel de-al doilea copil, Saint.

„După naștere, mi-am înghețat ovulele. Datorită acestei proceduri am reușit să-l aduc pe lume pe Saint. A doua naștere a fost la fel de dificila ca și prima. Astfel, după aceasta, în decurs de un an și jumătatea a trebuit să-mi fac 5 operații pentru ca să soluționez problema rănilor și leziunilor apărute”

Potrivit lui Kim, medicii au refuzat să o ajute să rămână însărcinată pentru a treia oară, explicând că această procedură ar fi foarte periculoasă pentru ea. Iată de ce a treia oară aceasta a apelat la o mamă surogat. Drept urmare, s-au născut Chicago și Psalm.

„Indiferent de modul în care au fost născuți copii mei, sunt foarte recunoscătoare că îi am alături. De dragul nașterii lor, aș trece din nou prin acea durere. A meritat tot efortul. La fel, sunt recunoscătoare că există mame surogat”, a spus Kim.

Sursa: Glamour.ru

Distribuie articolul: