„Purtăm echipamentele de protecție 20 din 24 de ore, la 30 de grade. Aerul condiționat este deconectat pentru a nu răspândi infecția”. Așa începe mesajul lui Alexandru Tocarciuc, un asistent medical în Secția de terapie intensivă din cadrul Institutului de Medicină Urgentă. Tânărul se arată indigat de iresponsabilitatea de care dau dovadă unii cetățeni și îi îndeamnă să se protejeze, să poarte măști în spațiul public. 

„Tot mai mulți oameni nemulțumiți aud de faptul ca trebuie sa poarte o mască în spațiul public. Lucram majoritatea câte 3 ture pe săptămâna cu speranța ca toată situația dată sa se termine cât mai curând, dar la noi cineva nu vrea sa poarte o mască, se deschid localuri, transportul public extrem de aglomerat, piețele și magazinele sunt pline”, a scris Alexandru Tocarciuc pe pagina sa de Facebook.

Măcar undeva suntem în TOP-uri, spune Alexandru

„La noi nu va fi valul doi, la noi este un val care ia amploare și o sa se termine de crescut atunci când se vor îmbolnăvi toți sau doctorii vor cădea la pământ, distruși de oboseală și respectiv situația va ieși și de sub acest mic control care este la moment. Suntem pe locul 16 în lume la numărul de cazuri critice, bravo Republica Moldova. Măcar undeva suntem în top-uri, dar nu în ultimul rând, top 1 suntem la prostie”, a spus asistentul medical.

Tânărul a ținut să menționeze că paza bună trece primejdia rea, iar protejându-te poți evita „un tub cât degetul de gros care ajuge până în plămâni”.

„Acum mai gândiți-vă o dată, o mască te poate proteja de un tub cât degetul de gros până în plămâni, de un tub pana în vezica urinară să-ți elimine urina și scaun, în cel mai bun caz, îl faci în oală. A da, încă multe droguri care te relaxează pentru a fi ventilat artificial și pentru a nu simți nimic din ceea ce se întâmpla cu tine”, le transmite Alexandru oamenilor.

„Din aceasta cauză și pleacă tinerii medici din Republica Moldova, o țară frumoasă cu oameni inculți în mare parte, cărora nu poți să explici unele chestii elementare respectiv pierzi toată speranța că această țară se va mai ridica vreodată din genunchi. Sănătate tuturor”, a conchis lucrătorul medical.

AGORA precizează că până la această oră, în Republica Moldova, au fost înregistrate 11.459 de cazuri de COVID-19. Totodată, 6.421 de persoane au fost tratate, iar 398 au murit.

Sursa: Agora.md 

Distribuie articolul: