Până vârsta de 40 de ani, psihologul Lilia Arkhemchik a cunoscut destule momente de singurătate și mai puține de fericire. Mulți dintre voi vror zice că mesajul pe care l-a dedicat aceasta bărbaților est rezultatul frustrărilor personale prin care a trecut. De fapt, este un mesaj al unei femei care a auzit suficiente propuneri la viața ei și a fost impresionată de prea puține ori. Este un îndemn adresat către toți bărbații, ca să țină ștacheta foarte sus și să găsească în femei surse de inspirație și nu de ispășire a instinctelor.

catsDragul meu bărbat!

Fiind, o bună perioadă, femeie liberă, acum, când comunic cu bărbații, în majoritatea cazurilor mă simt plictisită, pentru că uneori, pur și simplu mi-e silă de cât de monoton și previzibil se întâmplă totul, de cât de monotoni și previzibili sunt bărbații.

Oare ei cu adevărat cred că ajungând până la 40 de ani, nimeni nu a venit la mine cu propuneri intime? Nu înțeleg cum e posibil să crezi că această propunere sună atât de atrăgător, mai ales nu de la cel mai atrăgător bărbat.

Atunci când ești trecută de o anumită vârstă, ai citit și ai auzit despre toate varietățile și combinațiile lui. Mai mult: știi chiar și cum va evolua o relație peste un anumit răstimp. Știi când va apărea bărbatul, când va dispărea, când va apărea din nou peste 3 luni sau 3 săptămâni de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Scenariul este clar din timp. Dragule, tu nu înțelegi că asta e plictisitor? Cafenea, restaurant… Invită-mă la biliard sau la o expoziție de pisici. Înțeleg spre ce merg toate, dar fă ceva, ce-mi va fi interesant. Arată-mi din primul minut că eu contez și nu va mai fi plictisitor. Vei fi unic, atunci.

În calitate de psiholog, înțeleg că instinctele o iau pe dinainte. Mulți dintre voi, cu doză de cultură și civilizație, arată cu adevărat ispititor, sunt niște masculi delicioși și atrăgători. Dar sunt puțini astfel de bărbați. Cu adevărat puțini.

Dragule, atunci când am 40 de ani, mă interesează mai puțin dacă ai burtă sau bicepși. Mă interesează ceea ce vom vorbi înainte și după, ceea ce ai obținut tu de la viață, dacă pot eu să te respect sau pot să mă mândresc cu tine.

Și, dacă vrei să mă impresionezi, impresionează-mă cu atitudinea ta omenească. Știu că primul tău impuls a fost să mă vrei. Dar tu ai și creier, conectează-l și vezi omul din mine. Arată-ți sensibilitatea și delicatețea.

Am trăit destule și cunosc destule. Pot fi o sursă pentru tine. O sursă de putere, de inspirație, de gingășie. Pot fi sursa ta de creștere și de mișcare. Deci fii atât de inteligent, încât să vezi această sursă. Mergi mai departe decât ai nevoie. Dacă tu vei repeta această iubire, ea oricum va fi specială. Restul propunerilor le-am auzit deja”, a scris Lilia Arkhemchik, într-un mesaj publicat pe contul său oficial de Facebook.

Foto: facebook

Distribuie articolul: