Sute de mii de femei din întreaga lume își remodelează astăzi corpul grație programului elaborat de antrenoarea australiană Kaila Itsines. Tânăra a devenit de curând mămică și multe critici i s-au adus pentru felul în care arăta în ultimul trimestru de sarcină. Astăzi, este privită ca un adevărat etalon al transformării. Kayla spune că esența schimbării ei a stat în cultivarea emițiilor potrivite: aveți încredere în voi!

Mi-a luat o lungă perioadă de timp ca să îmi dau seama de cât de mult îmi iubesc corpul. Pentru fata din primele 3 fotografii, încrederea a fost o excepție, nu o regulă.

ykuÎn prima fotografie, eram nesănătoasă, deși aveam sub greutatea normală. Atunci, nu mă vedeam atât de clar. Totul s-a schimbat când am dat startul programului meu. Fata din dreapta știe că nu putea exista un adevăr mai mare.

Celora care vor spune că mi-a fost ușor să-mi ating obiectivele, le spun că încrederea și iubirea mea de sine a crescut la fel cum au crescut și mușchii mei. În acești ani, am lucrat mai mult la cum îmi tratez corpul, decât la cum arată el.

Dacă inițial mă uitam la primele 3 fotografii cu jenă, acum mă uit cu mândrie. Acest corp al meu a trecut prin foarte multe, până să ajungă la această stare de maturitate. S-a vindecat, iar eu am crescut de la un om minuscul, la un om vindecat și noi.

Transformarea mea mentală și emoțională au fost cele mai importante, de aceea vorbesc mult mai des despre iubirea de sine, decât despre cum să obții pătrățele pe abdomen. Deoarece corpurile noastre sunt uimitoare. Corpul tău este uimitor, el este uimitor și acum.

E timpul să vă opriți din a gândi negativ și să vă cultivați încrederea. Corpul vostru va începe să se trateze ca după ceas doar când veți avea încredere în voi”, spune Kayla Itsines.

Acum, antrenoarea cântărește 63 de kg și, precum recunoaște chiar ea, a atins cea mai bună versiune fizică a ei.

Transformări radicale, generate de programul său de slăbit:

Foto: Instagram