Melania şi Donald Trump au fost în prima lor vizită oficială în India și cum era de așteptat au fost întâmpinați cu mare fast. Mai exact, pentru cuplul prezidențial s-a organizat o festivitate la uriaşul stadion de cricket din Ahmedabad.

Cuplul prezidenţial american şi-a început periplul în această ţară cu 1,3 miliarde de locuitori printr-o escală la Gujarat, un stat bogat din vestul acestei ţări, de unde este originar Narendra Modi, premierul indian care le este gazdă.

Autorităţile de la Ahmedabad s-au pregătit în mod special pentru această vizită, programând un prim popas la ashramul lui Gandhi, considerat părintele Indiei moderne.

Apoi, cuplul  a fost primit pe cel mai mare stadion de cricket din lume, cu o capacitate de 110.000 de locuri, a cărui construcţie a fost finalizată cu această ocazie.

Pentru această ocazie, Melania a ales o  ţinută rafinată all-white. E vorba despre o salopetă creată de Herve Pierre, prinsă în talie cu un cordon de mătase brodată, ceea ce ne duce cu gândul la hainele tradiționale indiene.

Trump a fost și el la fel de elegant ca frumoasa lui soție și a îndrăznit să aducă o pate de culoare cu o cravată galbenă. Noi abia așteptăm să vedem ce ținute va mai alege Melania pentru această vizită.

Vezi și: Melania Trump, întruchiparea eleganței într-o rochie neagră (Foto)

Distribuie articolul: