Deși relația medic-pacient trebuie să se bazeze, în primul rând, pe încredere reciprocă, încă există teme tabu la acest capitol. În rândul femeilor însărcinate domină o teamă legată de procesul nașterii. Și dacă despre durerea din timpul travaliului pacientele întrebă, discută cu medicul, aleg metoda de analgezie, atunci despre un alt aspect, mai delicat, nici nu îndrăznesc să întrebe. E bine sau nu să discutăm acest aspect și dacă este normală defecația în timpul travaliului ne spune medicul obstetrician-ginecolog Natalia Arnaut din cadrul maternității Institutului Mamei și Copilului din Chișinău.

Un proces fiziologic absolut normal

„Cred că trebuie să fie clar pentru toată lumea! Ceea ce se întâmplă în sala de naștere, mă refer aici la defecația în perioada de expulzie, este un proces fiziologic, absolut normal. Gravidele trebuie să înțeleagă că majorității femeilor, care nasc natural, li se întâmplă să aibă scaun în momentul împingerii fătului prin căile de naștere. Aceasta are loc datorită anatomiei și fiziologiei organismului uman. În momentul scremetelor se încordează aceeași grupă de mușchi care sunt activați și în timpul defecației. Plus la asta, scaunul se elimină datorită faptului că bebelușul, traversând căile de naștere, apasă asupra intestinului”, explică medicul obstetrician.

Natalia Arnaut, medic obstetrician-ginecolog la SCM Nr.1

Bariera psihologică poate prelungi nașterea

„Unele paciente sunt chiar îngrozite de ideea de „a face caca” în prezența personalului medical, iar în consecință se rețin, nu împing bine și nașterea se prelungește. Niciodată (dar chiar niciodată) nu veți fi acuzate sau judecate de către medic, asistentă sau infirmieră de acest fapt. Sfatul meu este să treceți de această barieră psihologică. Pur și simplu acceptați ideea că este un lucru firesc. Foarte probabil că veți fi atât de concentrată să împingeți copilașul că nici nu veți simți altceva”, mai explică doctor Natalia Arnaut.

Când apare necesitatea și de ce?

„Uneori, necesitatea de a-ți goli intestinele poate apărea în prima perioadă a nașterii. Durerea provocată de dilatarea colului activează sistemul nervos parasimpatic și pacienta poate avea chiar diaree. Totuși înainte de a merge la baie este necesar ca medicul să verifice dilatarea colului uterin, pentru a se asigura că nu sunteți în perioada de expulzie a bebelușului”, atenționează medicul ginecolog.

Clisterul Evacuator – o soluție sau ba?

„Încă mai apar întrebări referitor la clister evacuator (clismă). Cândva aceasta a fost o procedură de rutină, atât la noi în țară, cât și în multe maternități din Europa de Vest și SUA. Dar studiile au arătat că avantajele clismei administrate în travaliul timpuriu nu justifică disconfortul pe care îl provoacă gravidei. Clisma nu reduce posibilitatea eliminării materiilor fecale și (sau inclusiv) în timpul expulziei și nici nu scurtează perioada travaliului. Mai mult, riscul infecției crește în urma acestei proceduri din cauza posibilității apariției de materii fecale apoase, care sunt mult mai periculoase în procesul nașterii”, mai adaugă Natalia Arnaut.

Medicul a mai precizat că sunt și paciente care recurg la soluții medicamentoase cu curățare a colonului, însă absolut orice ar dori să administreze pacienta în apropierea travaliului sau a momentului nașterii, trebuie neapărat consultat cu medicul care îi supraveghează sarcina. Doamna doctor a mai adăugat: „Bucuria de a da viaţă nu poate fi umbrită de nimic, cu atât mai puţin de un fenomen absolut fiziologic”, spune Natalia Arnaut, medic obstetrician-ginecolog la Centrul Mamei și Copilului.

Foto: Joli-bebe.ro