Micile cojițe de culoare albă apărute la nivelul scalpului sunt asociate cu mătreața de majoritatea persoanelor, chiar dacă în realitate, cauzele care duc la apariția acestora sunt multiple. Deși simptomele sunt în mare parte aceleași, între mătreață și scalpul uscat există câteva diferențe notabile și pe care oricine trebuie să le cunoască.

Pentru a scăpa rapid de o problemă, fie că este una de sănătate, fie că ține doar de frumusețe, primul pas este determinarea cauzei care a dus la apariția acesteia, scrie avantaje.ro. Sunt multe situații în care oamenii ajung să folosească produse împotriva mătreții, cu toate că nu au această problemă, iar acest lucru explică de ce nu reușesc să scape rapid de neplăceri.

În cazul scalpului uscat, pielea este iritată și are tendința de a se coji, acesta fiind motivul pentru care apar acele cojițe mici și inestetice. În cele mai multe dintre cazuri, pielea nu se usucă doar la nivelul scalpului, ci și în alte zone ale corpului, iar simptomele neplăcute sunt însoțite și de mâncărimi puternice. Principalele cauze care duc la uscarea excesivă a scalpului sunt vârsta înaintată, reacțiile la diferite produse de styling, dar și temperaturile scăzute din timpul sezonului rece.

Mătreața apare atunci când scalpul este gras, iar cojițele au dimensiuni mult mai mari și pot avea o culoare specifică, de obicei galbenă sau albă. Roșeața și mâncărimile sunt alte două semne care indică existența acestei probleme. Persoanele care se confruntă cu mătreața pot dezvolta o afecțiune numită dermatită seboreică, potrivit healthline.com. Această boală nu apare doar în zona scalpului, ci și în sprâncene, pe marginea nasului sau în jurul urechilor. Alți factori care pot favoriza apariția mătreții sunt vârsta, dereglările hormonale sau stresul.

În comerț există o mulțime de produse împotriva mătreții, iar unele dintre ele sunt foarte eficiente. Dacă simptomele neplăcute nu dispar după o lună de la momentul în care au fost folosite aceste produse, atunci este nevoie de un tratament recomandat de medicul dermatolog și de un consult de specialitate.

Sursa foto: Google.com

Vezi și: Petele pigmentare, cauze și soluții. Interviu cu medicul dermatolog-cosmetolog Veronica Vîzdoagă