Ultimele noutăți din lumea sportului au luat-o prin surprindere pe Maria Sharapova. După „pedeapsa” care i-a fost aplicată ca urmare a picării unui test de dopaj la Australian Open, Tribunalul Sportiv de la Laussane a decis reducerea suspendării de la 24 de luni - la 15.

Vestea despre reducerea suspendării a fost anunțată după ce tenismena rusă a cerut de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv ridicarea definitivă a suspendării ei. Asta după ce la sfârșitul lunii iunie, Federația Internațională de Tenis a decis retragerea sa de pe teren pe un termen de 2 ani.

„Am trecut cele mai grele zile din cariera mea din martie, când am aflat de suspendare, până astăzi, când am aflat că pot reveni în circuit în luna aprilie. Simt că ceva ce îmi place mi-a fost luat și mă simt foarte bine să am acel lucru îanpoi. Tenisul este pasiunea mea și eu o pierdusem. Număr zilele până când pot reveni pe teren. Am învățat din asta și sper că și Federația Internațională de Tenis a învățat. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a concluzionat că nu este de acord cu o mare parte dintre concluziile tribunalului ITFLe mulțumesc fanilor care trăiesc și respiră alături de mine în aceste luni dificile. În acest răstimp, am reușit să învăț adevăratul sens al noțiunii de fan; sunt  mare norocoasă să am sprijinul vostru. Mă întorc în curând și nu am răbdare”, scrie Maria Șarapova, într-un mesaj publicat ieri, pe contul său de Facebook.

It has been a beautiful few days since I heard the news. I'm coming back and I can't wait!! #Grateful

A post shared by Maria Sharapova (@mariasharapova) on

Maria Sharapova se va întoarce oficial pe teren începând cu luna aprilie a anului viitor. În această perioadă de absență, vedeta nu a renunțat la antrenamente:

It's only Wednesday 🙀Little steps

A post shared by Maria Sharapova (@mariasharapova) on

Sliiiiiides. Something about this surface 😊

A post shared by Maria Sharapova (@mariasharapova) on

Foto: Instagram

Distribuie articolul: