Deși este fricoasă rău încă de mică, interpreta de muzică populară Maria Iliuț a recurs la o operațiue estetică pentru că și-a dorit să arate bine „acum”! Despre ce este vorba și dacă e gata să mai apeleze la esteticieni, ne-a spus chiar ea. De asemenea, artista a împărtășit în cadrul unui interviu rețetele sale de frumusețe naturistă și meniul său zilnic.

„Trebuie să recunosc că mi-aș dori mult mai mult timp pentru mine, dar iată că suntem mereu în goană și fugă, cu un ritm de viață foarte alert și chiar nu reușesc să acord frumuseții atâta timp cât mi-aș dori”, recunoaște artista care este și profesoară la facultatea de Arte Frumoase, secția Ansamblu Etnofolcloric la Universitatea de Stat din Moldova.

Maria Iliuț

„În primul rând am mare grijă ce mănânc – nu fac exces de carne, mai gust pe la petreceri uneori, însă foarte puțin. După ora 17 nu mai mănânc, poate doar un măr, suc sau ceai. Consum alimente ușoare, nu grase. Un meniu zilnic, cred că ar arăta cam așa: Cafea cu lapte dimineața și o brânzică. Îmi permit și ceva dulce – acum că e vară fac plăcinte cu vișine sau mereu; la amiaza o salată și felul doi – un terci, iar seara iarăși o cafea cu brânzică”, ne dezvăluie Maria Iliuț.

Maria IliutInterpreta din Bucovina spune că face și sport, aproape în fiecare dimineață, însă e vorba doar de gimnastica pe care o practică în casă. Despre îngrijirea zilnică, Maria Iliuț recunoaște că nu mai crede demult în cremele care fac miracole. „Îmi place să folosesc cosmetica naturistă. Acum când sunt căpșunele, alte fructe, mă strădui să fac măști de tot soiul. Nu mai cred demult în cremele care într-o săptămână îți promit întinerirea cu 10 ani, m-au dezamăgit complet. În schimb pot să recurg tot mai des la o mască preparată dintr-o lingură de smântână, o picătură de suc de lămâie și un pic de miere de albine”.

Operațiile Estetice și Maria Iliuț: „Aș mai încerca!”

Privighetoarea din Bucovina recunoaște că a apelat la bisturiu și, deși e tare fricoasă, își mai dorește careva proceduri estetice: „Le zic doamnelor mereu: de ce să sufere dacă ceva nu le place?! Eu am recurs la o mică operație de ridicare a pleoapei, chiar mă deranjau și am considerat necesar. Mai vreau să-mi fac și lifting poate, dar mai văd. Am înțeles acum că sunt multe posibilități, alternative bisturiului, dar și neprietene ridurilor”, declară Maria Iliuț în studioul UNIMEDIA.

Artista crede că doamnele noastre sunt prea istovite și puțin ajutate de famiiliile lor: „Femeilor din Moldova le lipsește timpul. Toate vor să arate bine și luminoase, dar copiii, casa, serviciul și toate pe capul lor, mie chiar mi-e milă de ele. Eu le recomand să arate bine mereu și să se îngrijească. Însă cred că bărbații ar trebui să le ajute mai mult, să le susțină”.

Capitolul culinar nu este neglijat de interpretă, ori ea a învățat acolo, în Bucovina, cum se prepară toate. „Mâncarea tradițională este la loc de cinste în casa noastră, aproape zilnic gătim mămăligă cu brânză și fripturică din carne de vită sau pasăre. Acum apar păstările, ciupercile și toate produsele care sunt naturale, bio – le recomand pe toate”, ne-a mai spus Maria Iliuț.

Distribuie articolul: