Zeci de artiști, persoane publice, jurnaliști sau modele cu renume au urcat ieri seara pe scena IA Mania de la Holercani pentru un scop mare - acela de a câștiga cel mai râvnit trofeu în domeniul modei inspirate din tradiții de la noi. „MÂNDRIA” a etalat 17 colecții deosebite prin farmec și implicarea autenticului în haina modernă, două dintre care au fost exclusiv masculine, iar una dintre ele a fost dedicată micuților. Iată cui i-a revenit premiul mare.

Zeci de artiști, persoane publice, jurnaliști sau modele cu renume au urcat ieri seara pe scena IA Mania de la Holercani pentru un scop mare – acela de a câștiga cel mai râvnit trofeu în domeniul modei inspirate din tradiții de la noi. „MÂNDRIA” a etalat 17 colecții deosebite prin farmec și implicarea autenticului în haina modernă, două dintre care au fost exclusiv masculine, iar una dintre ele a fost dedicată micuților. Iată cui i-a revenit premiul mare.

iamania (27 of 31)Juriul, alcătuit și de această dată din profesioniști în arte, cultură și modă, nume precum: Valentina Vidrașcu, Monica Babuc, Nata Albot, Maria Cristea sau invitați de peste Prut, le-a fost foarte greu să decidă care dintre tinerii designeri a fost mai inspirat și cine dintre ei a folosit cu mai mare dibăcie elementele portului nostru tradițional.

mandria

iamania (22 of 38)

iamania (17 of 38)

În final, au fost acordate trei premii de încurajare pentru următorii participanți: Lavielace, Victoria Heghea și Victoria Popa, având colecția „Ornatica” – fetele au primit propunerea de a crea o colecție în colaborare cu designerul Valentina Vidrașcu; Natalia Știrbu și colecția sa dedicată copilașilor, numită „Fir” – ea a primit propunerea unei colaborări în România, alături de designerul Alina Zara și Constanța Balaban cu colecția sa intitulată „Miorița”.

mandria

iamania (16 of 38)

iamania (13 of 38)

iamania (4 of 38)

Câștigătorii concursului „Mândria” au fost desemnați următorii: Locul I pentru Mihaela Stoica și colecția sa „Acasă”. Mihaela s-a ales cu o tabletă, un smartphone și 7000 de lei. Locul II pentru Mariana Cojuhari și colecția ei exclusiv masculină, intitulată „Ultima Transhumanță”. Tânărul  a primit în dar o tableta cu funcții de smartphone și suma de 5000 de lei. Locul III pentru Sergiu Meresciuc și colecția „Chemarea Codrilor”. Sergiu a primit de asemenea o tableta cu funcții de smartphone și 3000 de lei.

Foto: Ellene Mocrii