Aseară am fost la dentist ca să-mi cârpesc ultima găurică din dinţi, ca să devin şi eu o mamă perfectă. Scriu cu ironie, desigur. Mame perfecte există doar în Moldova. O ironie pe care unii dentişti din Moldova au şanse să n-o înţeleagă.

Aşadar, stăteam cu ochii în tavan, surprinsă că nu prea mă doare, iar medicul, surprins — sau mai degrabă şocat — de frica sălbatică cu care păşisem la el în cabinet. A trebuit să facă mai întâi un lucru de psiholog înainte ca să se apuce de lucrul său propriu-zis.

Pentru că înainte de a mă prezenta la el, întâmplarea făcuse să trec pe la un medic dentist cu fustă din Moldova. Venisem acasă în vacanţă, fata mică, nopţi nedormite, bunici nu prea, bone nu, stres da, oboseală de nu se mai poate. Plus la toate, au început să mă doară și gingiile.

Hai la policlinica de sector.  Totuși, două ore în rând aiurea pentru o mamă care alăptează e aproape o situaţie criminală. Plus că nu era vorba de un rând de vreo şase persoane, ci de una singură. Una cu gura căscată, și cealaltă a medicului, care îi dădea bătaie cu un monolog tipic muieresc.

Probabil că din oboseală prea mare, instinctul meu de supravieţuire nu a funcţionat la timp și nu mi-am luat tălpăşiţa pe loc. Respectiv, am plătit cu o gură plină de sânge. Procedura asta s-a numit detartrare. Şi a fost doar un mic inconvinient pe lângă „prelucrarea” psihologică de care am avut parte, gratuit şi silit, eu neputând participa la dialog, având gura căscată.

Aşa am aflat de la doamna dentist, o femeiuşcă cu şuviţe blonde aranjate ca o nănăşică la masa mare şi ochii perfect rotunjiţi cu creion negru, că aveam mari şanse să fiu părăsită de soţ şi respinsă de copii, date fiind gingiile mele inflamate. într-un cuvânt, arătam jalnic, iar cu o aşa perspectivă, nu-mi rămânea decât să mă înec (în sânge sau vin, au choix). Dar uite că îmi rămăsese ceva noroc pe fundul căldării, care a făcut să nimeresc tocmai la ea, gata să-şi facă o pomană cu mine, explicându-mi cum să fac şi dreg ierburi medicinale ca să fiu (din nou) iubită şi adorată de soţ şi copii. Ca o mamă fără cusur, perfectă.

Atât de convingător îmi vorbea că eu am aiurit, pur şi simplu. îmi venea să-i zic, doar că eram cu gura căscată : dacă mă va părăsi vreodată soţul, apoi nu pentru dinţi sau gingii, ci mai degrabă dacă m-ar auzi vorbind în termenii ăştia cu o femeie.

Mai întâi o să-mi măsoare fierbinţeala frunţii, apoi o să întrebe de faza ciclului, după care o să vrea să ştie cam ce-am băut ca să ajung în starea să strecor aşa inepţii în capul unei femei. Mai vulnerabile ca mine. Dacă la toate aceste întrebări răspunsul va fi nu, apoi da, atunci va începe să se îndoiască de sănătatea mea mintală. Cui i-ar plăcea să trăiască cu o descreierată?

S-a întrebat vreodată acest medic dentist (femeie perfectă) care pot fi consecinţele psihologice ale vorbelor sale asupra unei paciente? La câte sute de paciente le-a băgat în cap frica prostească că pot fi părăsite de soţi din cauza dinţilor? Spuneţi-i asta unui medic din Europa şi să vedeţi ce reacţie va avea. Nu numai că e o prostie, va zice oricare, căci rişti să-ţi pierzi clienţii, dar te mai poţi pomeni cu un proces pe gheb.

La noi, însă, orice medic poate să scobească până la sânge sufletul pacientului, fără vreo consecinţă. Ideal e dacă mai reuşeşte să-i semene acolo şi nişte complexe, frustrări. La o durere fizică, astea se prind mai uşor, se încrustează pe veci.

De unde să importam în Moldova mii de psihologi care să explice femeilor că mame perfecte, adică cu dinţi impecabili şi drepţi că fasolea în păstaie, există numai pe colinele Holywood-ului? Sau eventual, în grădină raiului. Și cum să convingem sute de avocaţi să se investească în dosare de despăgubire morală a pacientului?

Distribuie articolul: