Tonul de Skype sună deja a treia oară la computerul așezat cu mare grijă pe masa din casa mare. E mereu deschis, pentru ca Valica mamii să sune oricând poate, când va găsi ea două minute libere de la muncă. Mătușa Hartina aleargă din coteț de se împiedică, știe că vine Valica cu vești sau are nevoie de vreun sfat la pregătit bucatele.

Până bătrâna a urcat cele 7 trepte ale casei, înalte cât muntele cela lângă care trăiește fata ei în Franța, Skype-ul s-a oprit de sunat. „Iar n-are răbdare”, s-a gândit bătrâna, și a tras ușor perdica după ea să nu intre muștele.

*Valica e plecată de 7 ani. La început a mers în Italia, la o soră de-a cumnatei sale, ca după vreo 2 ani să-i propună tot o moldoveancă un post mai bun și mai bine plătit în Franța. Femeia mai vine pe-acasă, însă rar, că are scop mare: să-și învețe fata! Iar contractul e mărișor. Mătușa Hartina nici nu știe suma, ea așteaptă nepoata să încheie lecțiile la facultate și să vină acasă, că e treabă multă înainte de Paște prin jurul casei.

Se așează la masă cu greu și sună înapoi pe Valica.

– Mamii, n-am apucat să urc treptele că ai și închis sunetul… Ce s-a întâmplat?

– Mamă, nu-mi crește aluatul de Pască, ce să fac, ce să-i pun?

– Dapu drojdie din aceea care ți-am trimis eu de acasă ai pus? La câtă făină? Tu în genere cât ai frământat?

– Nu mai știu, cred că două kile de făină… da nu-mi iese, mamă, așa cum o făceai tu, puhavă și aurie, nici nu vrea să crească. Cred că nu merit, spus tristă Valica, cu ochii jucând în lacrimi.

– Nu tânji și tu așa, lasă că ai să cumperi un paneton de-acela de-a vostru și o să ai Paște și tu.

– Ei, mamă, pască am vrut, am vrut și eu ca acasă s-o fac, să am și eu Paștele nostru, să simt mirosul cela care venea din cuptor când Matale coceai.

– Valiușa, am copt ieri cu Mădălina și eu, da am să-ți arăt deseară cum ne-au ieșit Păscuțele… Amu mi-i greu să le car din căsoaie până aici să le vezi. Da îs rumene și frumoase, numai bune de dus la sfințit.

Un nod adânc a înghițit Valica și deodată, și-a dorit un singur lucru pe acest Pământ: Să fie de Paște acasă cu familia, să guste și ea din cozonacul copilăriei, pe care mama ei îl face cel mai bine, cel mai gustos, cel mai aromat…

**Povestea de mai sus nu este doar a Valicăi și a mătușei Hartina, ea este despre și în sufletul a mii de moldoveni pe care soarta, neajunsurile și dorința unui trai mai bun i-au dus departe. Acolo nu-i așa Paștele, nu crește aluatul, iar pasca n-are gustul acela… al copilăriei. Sărbătorile de Paște sunt alături de cei dragi, alături de cei care te așteaptă acasă, sunt în familie. Pentru că dorul de casă și mirosul de pască abia scoasă din cuptor nu se compară cu nimic.

…Dimineața de Paște a venit repede, iar Mătușa Hartina lăsase coșul sfințit la biserică pe masa din casa mare. Au tăiat pască, au ciocnit ouă… dar a fost trist fără Valica. I-a sunat dimineață și le-a spus cumva în grabă „Hristos a Înviat”, apoi n-a mai ieșit online. Mătușa Hartina nu s-a supărat, că dă, „are și ea o zi liberă pe săptămână și atunci noi vrem să stea doar cu nasul în computer”. Mădălina însă a așteptat-o până s-a înserat bine, cumva tristă că nu a mai sunat. Seara s-a dus la hora din centrul satului și a venit bucuroasă acasă. A uitat să întrebe dacă mama a mai sunat, iar mătușa Hartina n-a vrut s-o mâhnească și mai tare.

Luni, a doua zi de Paște, era trecut de 10:00 când copila s-a trezit. Bunica i-a pus lapte cald cu pască zvântată, așa cum obișnuia în fiecare an, și se uita la fată cum mănâncă din colțul camerei, rezemată de ușă. Se aude ușa la o mașină și scârțâie deodată poarta mică… Bobic însă nu latră. Cine să fie?

***Valica n-a mai găsit bilet la avion. A luat-o însă un cunoscut care ducea colete din Franța spre Republica Moldova și a ajuns acasă a doua zi de Paște. Păscuțele o așteptau în căsoaia de la drum.

Distribuie articolul: