Este mămică solitară și chiar dacă a divorțat, educă de una singură deja doi copii înfiați. Da, nu e vorba doar despre Louis - băiețelul adoptat mai devreme, ci și despre o fetiță adoptată foarte recent. Micuța de 3 ani se numește Layla, iar publicația People a oferit primele fotografii cu ea și noua ei familie.

Atunci când am înfiat-o pe Layla, nu aveam nici cea mai mică îndoială că ea trebuie să fie cu mine. Pot spune, foarte încrezătoare, că fetița a apărut în viața mea în cel mai potrivit moment.

Layla era foarte speriată la început. Am vrut, însă, să știe că eu și Louis îi vom fi aproape. Prin toată casa erau împrăștiate flori de culoare roz, sclipici, jucării LEGO și păpuși Batman”, a recunoscut fericita mamă, în interviul pentru People.

Mai mult decât atât, câștigătoarea Oscar-ului și fetița originară din Louisiana au fost fotografiate pentru coperta curentă a revistei. Adevărat e că micuța de 3 ani și jumătate nu a pozat cu fața spre obiectivul camerei, pentru a nu-i pune în pericol identitatea.

Actrița recunoaște că procesul de adopție a fetiței a fost împiedicat de paparazzii care nu le lăsau pe Bullok și micuța Layla să se întâlnească.

Vedeta de 51 de ani mai educă și un băiețel de 5 ani, pe nume Louis, pe care Sandra l-a observat în timp ce vizita, în 2010, un orfelinat din New Orleans.

Distribuie articolul: