Maia Țaran a început să scrie o carte în care povestește tot prin ce a trecut. Are o bibliotecă modestă cu întreaga legislație a Republicii Moldova. Este mereu pregătită să-și apere drepturile. Și-a învățat lecțiile. Totuși, pe lângă sutele sau chiar miile de lovituri primite de la fostul său soț, a fost nevoită să sufere și din cauza societății, pentru că mereu se găsea cineva să comenteze răutăcios şi să o judece, fără a interveni pentru a o ajuta.

Maia Țaran s-a căsătorit cu fostul său soț în 1997. În același an, s-a născut și prima lor fiică. Ea lucra la comisariatul militar, în Căușeni. El era militar. Ea aveam 19 ani, iar el – 21. Prima lovitură a venit după nașterea primei fetițe.

„Până atunci, mai ridica vocea, dar nu mă lovise niciodată. De multe ori o făcea fiind în stare de ebrietate. Când venea acasă, eu trebuia să-i curăț încălțămintea și pantalonii de glod. O dată, când am adus asta în discuție, m-a bătut atât de tare că nu a rămas loc viu pe fața mea. Am atâtea semne pe corp, încât uneori mi-e rușine. Unii mă întreabă dacă așa m-am născut. Iar eu ce pot să le răspund? Că doar nu m-am născut cu nasul strâmb și cu cicatrici pe față… ”, povesteşte Maia pentru Moldova.org.

Citește și Scrisoarea maiei pentru fiica ei: „Eu și acum, draga mamei, aud cum plângeți în jurul meu, cum mă ștergeți de sânge și mă rugați să-l părăsesc”

Maia Ţaran este şi una dintre puţinele supravieţuitoare ale violenţei care continuă să încurajeze alte femei-victime să-şi schimbe viaţa spre bine. Multe dintre acestea, spune Maia, au renunțat la activitatea lor din cauza presiunii societății.

„Campioanele pozitive au dat dovadă de mult curaj atunci când au hotărât să trăiască deschis, să vorbească deschis despre experiențele lor, astfel rupând tăcerea asupra acestui subiect considerat tabu din cauza fricii și rușinii. Ele au adus subiectul violenței față de femei în spațiul public, iar femeile care sufereau în taină au auzit istoriile altor femei, care au depășit violența, și au simțit că nu sunt singure și că există soluții pentru ieșirea din cercul violenței. Nu este ușor să ții piept stereotipurilor care persistă în societate, iar serviciile de suport pentru supraviețuitoarele violenței nu sunt pe deplin funcționale”, explică Corneliu Eftodi, de la UN Women Moldova.

„Taci. De ce taci? Înseamnă că ești vinovată.”

„Vorbești. De ce vorbești? Iar o s-o primești.”

„De multe ori aud: „Ești bună și tu! Dacă ești femeie, trebuie să rabzi!”. Eu nu înțeleg, dacă stai acasă, cu copiii, ai făcut totul – şi mâncare, și ordine, și tot, de ce să fii bătută și maltratată?”

Vedeți întregul reportaj pe Moldova.org

Distribuie articolul: