Nu fiecare femeie își poate permite o vizită la salon ori de câte ori i-a sărit oja de pe unghii. Mai mult, unele dintre noi nu au timp ca să caute prin magazine oja mată - în trend deja de câteva sezoane la rând. Partea bună e că manichiura mată poate fi obținută în condiții casnice. Cum? Îți spunem mai jos!

Pentru o manichiură mată și frumoasă ca de pe coperta revistei, n-ai nevoie decât de un flacon de ojă obișnuită și un castron umplut pe jumătate cu apă și pus pe foc, fiind gata să fiarbă. Pentru a obține manichiura, nu trebuie decât să parcurgi următorii pași:

1. Vopsește unghiile cu orice culoare îți dorești;

2. Paralel, apa din castronul pus pe foc, trebuie să înceapă să fiarbă, adică să emane aburi;

3. Atâta timp cât oja de pe unghii n-a reușit să se usuce (detaliu foarte important), ține mâinile deasupra aburilor, pentru ca aceștia să interacționeze cu suprafața unghiilor proaspăt vopsite. Fii atentă și la temperatură, ca să nu te frigi.

4. Dacă oja a interacționat cu aburii, tot ce-ți rămâne să faci este să închizi focul și să lași manichiura să se usuce. Efectul va fi pe măsură.

foto: justcoolidea

foto: justcoolidea

Distribuie articolul: