O voce bine lucrată și 3 instrumente tradiționale pot face minuni la o petrecere, mai ales dacă apar cu #LivraredeMuzică și întrețin buna dispoziție cât pentru multe amintiri frumoase. La sigur vei surprinde publicul cu 4 flăcăi talentați care, odată ajunși la petrecere, nu scapă din ochi, dar nici din cântece eroii evenimentului.

„Echipa s-a creat cumva natural, deoarece bandul exista încă de când eram la colegiu de Muzică „Ștefan Neaga”, dar ușor în alt format. Când ne-a venit ideea cu #LivraredeMuzică, i-am dat și un nume – Bondari Band. Ne-am gândit că Livrare de flori există, livrare de cadouri tot, orice se livrează… De ce nu și #LivraredeMuzică? Suntem un band și nu ansamblu deoarece cântăm și muzică usoară, clasică, pop… orice vrea omul să i se livreze”, ne-a povestit Victor Bondari, însuflețitorul echipei și vocea bandului.

Sună bine! 

„Formatul asta de trei instrumente: Cobză, Acordeon și Nai l-am gândit în primul rând pentru că sună bine, e o imagine armonioasă și e balanța perfectă dintre o voce și câteva instrumente. Nu forțez vocea, totul e natural, cântăm fără microfon dacă e posibil și improvizația este la ea acasă. Ideea e să bucurăm sărbătoritul și să-i facem ziua mai frumoasă, să-i rămană o amintire extraordinară pentru multă vreme”, ne-a mai dezvăluit Victor.

Surpriză bine pusă la punct

„Noi venim la orice petrecere în calitate de surpriză. Toate detaliile se stabilesc cu ceva timp avans. Aflăm care e piesă preferată a sărbătoritului, o repetăm, o învățăm sau o adaptăm ca să-l luăm prin surprindere cu piesa dată. Căutăm să știm cât mai multe detalii: despre preferințe, familie, dacă sunt piese care se cântă special pentru familia respectivă sau alte chestii de acest gen”, mai explică băieții din Bondari Band.

De la petrecere, direct pe scenă 

„Scopul echipei Bondari Band e să ajungem să facem un concert mare și să invităm toți sărbătoriții pe care i-am surprins, toate familiile la care le-am pășit pragul. Lumea ne urmărește activ pe pagina mea de Facebook – Victor Bondari – să aibă ocazia să ne asculte și LIVE. Ne place interacțiune asta directă cu oamenii, emoțiile surprinse pe moment și bucuria unui eveniment reușit, alături de cei dragi”, a mai spus pentru EA.md interpretul.