De 10 ani este cetăţeancă a Germaniei şi lucrează ca asistent social în Asociaţia Caritas din oraşul Osterhofen. S-a îndrăgostit de pădurea Bavariei şi poate spune „Sunt de două ori acasă”. Liliana Schuster este o nemţoaică cu suflet de moldoveancă. Când „posibilităţile” sunt pe muchie de cuţit
A plecat din Moldova în septembrie 1997, motivată de o problemă pentru care de fapt pleacă majoritatea moldovenilor: lipsa de bani. Asta, deși acasă a dat cu bine examenele de admitere la facultate, dar nu a avut banii necesari pentru a achita taxa de studii. Așa că a început a explora alternativa.

„Am găsit un anunţ în ziar, cu o firmă din Cehia care avea nevoie de cusătorese. Am plecat să fac bani cu gândul că voi reveni în ţară să-mi fac studiile. Sinceră să fiu, am plecat cu ochii închişi – am riscat, pentru că era o perioadă în care traficul de fiinţe umane era practicat destul de intens. Dar am avut mult noroc şi am ajuns acolo unde m-am pornit,” își amintește acum Liliana.

De 13 ani locuieşte în localitatea Aussernzell, în apropierea pădurii Bavariei de Jos. A ajuns aici de când l-a întâlnit pe soţul ei, Mich. „M-a cerut în căsătorie. Eu, fiind îndrăgostită de el, dar nu şi de ţara lui, am hotărât să plec. Totuși, cu timpul am îndrăgit şi pădurea Bavariei.”

„Bavaria m-a cucerit”
Liliana spune că povesteşte de fiecare dată primele impresii despre Bavaria cu aceleaşi sentimente şi emoţii pe care le-a trăit cu ani în urmă.
„Bavaria m-a cucerit de la prima vedere, m-am îndrăgostit de natura şi de mirosul copacilor de coniferi. Cu siguranţă că sunt foarte multe lucruri frumoase pe pământ, dar cine n-a văzut Bavaria, n-a cunoscut una dintre frumuseţile acestei lumi.”
Liliana crede că acelaşi lucru e valabil şi despre oamenii de acolo: nemţii sunt mai amabili şi mai buni unii cu alţii, spune ea, nu există invidia şi mîndria între ei, au o mentalitate dezvoltată şi sunt mai liberi.
„Nu vreau să credeţi că fac discriminare, dar sunt nişte lucruri pe care le simt de ani de zile şi le apreciez. Nemţii te acceptă aşa cum eşti. Eu, chiar dacă nu sunt catolică, pot să mă apropii de părinte şi să pun orice întrebare, să cer un sfat şi să primesc răspuns, aşa cum o primeşte un catolic”, explică ea.

96 de puncte din 100
Aflată pe teritoriul Gemaniei, i-a luat 3 ani până a devenit cetăţeancă germană. În acest timp a avut de învățat limba germană şi de dat examenele pentru obţinerea cetăţeniei.

„Mi-a fost greu, dar ambiţia şi dorinţa m-au ajutat să învăţ limba germană, fără să fac cursuri. Am pus mâna pe dicţionar, priveam televizorul, citeam ziare. M-a ajutat mult soacra mea, care mă învăţa să vorbesc mai corect, pentru că bavarezii nu vorbesc germana pură, ci au un dialect.”

A dat examenele de obţinere a cetăţenie şi a acumulat 96 de puncte din 100. Din 2004 este cetăţeancă cu acte în regulă. Sufletul însă, spune ea, este de moldoveancă.

„Caritas este ceea ce mi-am dorit”
De doi ani Liliana lucrează ca asistent social în Asociaţia Caritas din oraşul Osterhofen, Germania.
„Asociaţia Caritas este ceea ce am visat eu cândva. Mă duc cu plăcere la serviciu şi am o şefă care are urechi pentru orice: pot să vorbesc cu ea despre problemele pacienţilor și de multe ori primesc răspunsuri şi sfaturi.”
Liliana mai spune că este o profesie foarte interesantă şi calculată, pentru că trebuie să fii bine dispusă. Dacă acasă sunt probleme, aici oamenii te aşteaptă zâmbind şi trebuie să le răspunzi cu acelaşi zâmbet.
„Îmi place ceea ce fac şi depun mult suflet chiar şi în cea mai simplă discuţie cu pacienţii. Astfel, primesc simpatie din partea lor şi când îi văd mulţumiţi, sunt şi eu mulţumită că am rezultate bune, că nu muncesc în zadar.”
Nu este niciun motiv special pentru care a ales această profesie. Face asistenţă socială din plăcerea de a ajuta oamenii aflaţi în dificultate. Vrea să fie alături de cei care nu au pe nimeni alături, așa că ea este cea cu care bătrânii singuratici își împărtăşesc trăirile.
„Bătrânii sunt foarte respectuoşi pentru lucrurile şi atenţia acordată. Îi mulţumeşte şi cel mai mic gest, mă strâng în braţe şi îmi spun: „Mă bucur că eşti aici”. Îmi povestesc despre copilăria lor, mă regăsesc în povestiri şi mă simt din nou copil. N-aş putea o zi din programul meu să nu merg la serviciu, ştiu că ei mă aşteaptă cu o nouă poveste de viaţă.”

Salariu de asistent social
Motivația Lilianei în alegerea serviciului este una care, de regulă, îi face pe mulți moldoveni să zâmbească incredul, zicându-și că „probabil își permite”. Am fost curioasă să aflu dacă într-adevăr așa este.
Liliana spune că nu este plătită cu o sumă la care să poți visa, dar suficient pentru a supravieţui în cazul în care mai există încă o sursă de venit. Ca asistent social, salariul variază în funcţie de studiile pe care le are şi de orele pe care le lucrează. Pentru lucrul cu persoane ce suferă de Alzheimer sau demență, ora ajunge să fie remunerată cu 7.30 €.
„Eu lucrez cu bătrânii aflaţi în dificultate — 43 de ore pe lună. Pentru că sunt asistentă socială de gardă, am un salariu nu mai mare de 400 de euro.”

Este un serviciu convenabil, este de părere Liliana. Soţul ei este cel care aduce al doilea salariu în casă: „Astfel, nu sunt doar eu cea care întreţine familia. Astfel pot petrece mai mult timp cu copiii mei, să-i petrec la şcoală, să facem temele împreună şi „să punem ţara la cale””, zâmbește ea.

„Sunt de două ori acasă”
Liliana spune că nu a uitat de Moldova și că îi este mereu dor de ea: e locul unde a crescut şi care o primeşte mereu, ca pe copilul ei.

„Pot să spun că sunt de două ori acasă, în Bavaria şi în Moldova. Mă consider puţin mai bogată, am două locuri unde mă simt ca acasă, în sensul adevărat al cuvântului. De aceea, încă păstrez dragostea şi dorul faţă de această ţară şi am amintiri care nu mi-ar permite niciodată să mă despart de ea. Sunt amintirile mamei mele, casa părintească şi oamenii la care ţin.”

Ar reveni în Moldova, pentru fiecare timp liber care îl are acum, dacă ar fi posibil.
„Mi-aş dori să vin în Moldova pentru un an de zile, să întâlnesc toate sărbătorile alături de prieteni şi rude. Dar cel mai mult mi-aş dori să vin la întâlnirea cu absolvenţii, să-mi revăd colegii de şcoală,” recunoaște ea.

Distribuie articolul: