„Îmi iubesc mult podoaba capilară, este o parte din mine, este cartea mea de vizită”, spune Liliana Rusu, despre părul ei adorabil. Studentă la FRIȘPA din cadrul USM, tânăra de 19 ani este cu siguranță una dintre puținele cosânzene ale țării care au decis să-și redea feminitatea prin frumusețea și lungimea părului. Noi am găsit-o pe Liliana și am rugat-o să ne împărtășească toate secretele!

ft

O studentă de la USM impresionează cu lungimea părului său: „Unii necunoscuți îmi spun că mă admiră!”

Liliana, în sfârșit te cunoaștem! Am aflat, despre tine, că ești în primul an de facultate. Din ce motiv ai ales să studiezi Administrarea Publică? Te vezi muncind, peste ani, într-una din structurile locale?

Îmi aduc aminte încă de pe treapta gimnazială, când mama spunea că la noi în țară este foarte greu să-ți definești o profesie și să fii angajat în câmpul muncii. Familia m-a determinat să aleg Administrația Publică, deoarece are un spectru larg și avantajos, cred eu.

În viitor, mă văd la noi acasă și sper că ceea ce am studiat voi pune în aplicare.

16215509_1038207339657772_1710094555_n

De la cine ai moștenit un păr atât de frumos ori, dacă nu e „de vină” genetica, ce model feminin te-a inspirat? De cât timp ai renunțat să-i scurtezi lungimea? 

De mic copil răsfoiam pozele mamei din studenție. Am găsit adevărate capodopere, deoarece mama mea a avut o podoabă foarte lungă, lungă până mai jos de genunchi chiar. Ea m-a motivat și aici genetica s-a ținut de cuvânt.

16237339_1038775562934283_557808281_n

16176712_1038207322991107_2020996024_nTot din Călărași este și frumoasa Valentina Ostap, care ne-a vorbit și ea despre părul ei. S-a întâmplat să-i „furi” din secrete?

Valentina Ostap, Rapunzel de Moldova: „Poate sunt roșcatele firi temperamentale, dar eu sunt o excepție”

Pe Valentina Ostap o cunosc personal, am făcut cunoștință în cadrul concursului IA MANIA  unde a fost o „Paradă a Cosânzenelor”. Am defilat în fața unei mulțimi de oameni podoabele noastre. La secrete străine nu am apelat niciodată, mereu mă străduiesc să le am pe ale mele.

Dezvăluie-ne, așadar câteva secrete legate de creșterea și îngrijirea părului. Cum combați problemele care nu lasă femeile să se bucure din plin de frumusețea lor? Urmezi anumite proceduri pe timp de iarnă?

În linii generale, nu folosesc din chimie nimic în afară de un șamponul obișnuit, pe bază de plante.

Mai diluez uneori în șampon aspirină obișnuită, care are numeroase beneficii.

Nu folosesc placa de îndreptat părul, sau foehnul.

Îl usuc pe cale naturală, deoarece părul pe timp de iarnă este foarte fragil.

Este binevenit uleiul de ricin, dar și retezarea capetelor o dată la 6 luni, cel puțin eu așa fac.

16144719_1038207226324450_648052859_n

Dacă s-ar întâmpla să îți apară în cale provocarea să faci modeling sau actorie, cât de greu sau ușor ai accepta-o?

Din clasele primare am avut diferite roluri, mereu am fost implicată în diferite activități, proiecte unde am avut ocazii să fac și teatru social, și teatru în scop caritabil. Nu este un impediment pentru mine, cred că m-aș descurca!

16128645_1038207219657784_384607195_n

Un păr atât de frumos înseamnă și atenție multă, venită din partea celor din jur. Cum scapi de energia negativă? Ai observant o atracție a bărbaților pentru păr lung?

În față nu mi s-a spus niciodată de invidie, dar mereu privirile celor din jur au fost foarte diferite. Uneori pot să merg pe stradă și necunoscuții să-mi spună: te admir pentru părul tău frumos.

Este o plăcere pentru mine, o motivație care mă provoacă să-l mențin. Din partea bărbaților pot să spun că sunt foarte atrași de fetele cu părul lung, undeva 80% din ei (citisem undeva, într-un sondaj).

16144111_1038206966324476_1722836153_n

Ai fost tentată vreodată să renunți la păr lung? Admiți că ai putea recurge la foarfece cândva, în viitor?

Îmi iubesc mult podoaba capilară, este o parte din mine, necesită foarte multă răbdare și tărie de caracter ca să-l mențin, dar nu cred că voi renunța vreodată la el. Este „cartea mea de vizită”.

16144504_1038207016324471_538388068_n

Cine sunt sursele de inspirație ale Lilianei Rusu? Cine sunt oamenii cărora ai dori să le mulțumești pentru ceea ce ești în prezent?

Familia este sprijinul meu, mereu am fost îndrumată spre ce-i mai bun și frumos anume de ea, însă mama deține un loc aparte. Datorită ei am tot, datorită ei exist.

16176194_1038206846324488_2058357428_n

16176476_1038206769657829_305771687_nȘtim că există anumite filme și cărți care înseamnă mult pentru sufletul tău. Vorbește-ne despre câveva din ele.

Nu prea reușesc să privesc filme, dar sunt o fire mai sentimentală, sensibilă. Melodramele sunt prielnice pentru mine. „Me before you” a fost, pentru mine, cea mai sinceră și adevărată poveste de dragoste vizionată.

Dacă e să vorbesc de o carte, aceasta ar fi „Și tu ești singur”, de Aurelian Silvestru, unde gândurile și mesajul autorului au pus amprenta în inima mea. Cu ceva timp în urmă am avut ocazia sa cunosc autorul și am rămas profund impresionată de talentul său.

16128769_1038206989657807_148010354_n

Te rugăm să lași un mesaj pentru toate femeile care au fost tentate să deschidă acest interviu!

După cum spunea Martin Luther: „Părul este cel mai bogat ornament al femeii. Consider că anume el denotă acea parte de feniminitate pe care trebuie să-l aibă o adevărata domniță/doamnă. Adevărata frumusețe izvorăște din sublim și simplitate!

Îți mulțumim pentru acest interviu, Liliana! Succese mari în toate începuturile!

16128834_1038207286324444_586222759_n

Foto: Arhiva personală

Distribuie articolul: