Se pare că politicienii noștri nu scapă nicio ocazie să se ia unul de celălalt fie pe comportament, protocol, dar poate cel mai „grav” pe vestimentație. Maia Sandu este aspru criticată pentru ultima sa apariție în mediul politic la nivel înalt. Consilierul municipal Ilian Cașu i-a replicat liderei PAS că a purtat sandale cu „degetele afară” la o întâlnire de nivel înalt.

„Doamna Maia Sandu tine foarte mult la protocol. Mie personal mi-a facut public de mai multe ori observatie, reprosindu-mi ca un domn nu intinde primul mana niciodata unei doamne in semn de salut si ca scoala pe care am facut-o a avut mari scapari la acest capitol. Acum ma uit la aceasta poza si raman nedumerit: in sandale cu degetele afara la Mister Jagland??? Nu a invatat-o nimeni ca la asa nivel e potrivit doar pantoful cu bot inchis? 👠👠👠”, a scris Ilian Cașu.

Precizăm că Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, căruia i-a transmis Rezoluția adoptată unanim la protestul din 1 iulie 2018, organizat de Mișcarea de Rezistență Națională ACUM.

Vezi și: Maia Sandu despre familie, copilărie și femeile din Moldova. „Noi, femeile trebuie să venim să facem ordine”. Interviu VIDEO

Anterior, deputata liberală Corina Fusu a fost criticată pentru culoarea colanților purtați la întâlnirile oficiale, remarcându-i-se că eticheta nu recomandă mov sau roșu pentru colanții unei deputate.

Voi ce credeți, a fost potrivită alegerea politicienei în acest context?

Stilul doamnelor din executiv, comentat de stilista Ruslana Babyi. Vezi pe cine a lăudat și pe cine a criticat (Foto)

Distribuie articolul: