Atunci când soarta îți închide o ușă cu siguranță îți va deschide o fereastră. Acest fapt este demonstrat de notarul Larisa Teacă, femeia care a știut să facă față tuturor impedimentelor care i-au ieșit în cale. A absolvit Facultatea de Drept, a trecut de stagiere, a luat licența, s-a făcut notar și a realizat un mare vis – a devenit mămică de fetiță! 

De când s-a născut dorința de a deveni notar?
Chiar de mic copil, încă de atunci îmi plăcea să ajut pe cineva, să rezol problemele altora, să fac bine. Treptat mi-am dat seama că este o vocație. A fost un drum cam anevoios, dar mi-a reușit.

Cum a fost în primii ani de facultate?
Au fost cam grei. Având în vedere situația din RM, am luptat cu „inaccesibilitatea”, am luptat mult cu autoritățile ca să fie instalată acea rampă, la noul bloc (atunci în construcție) al Facultății de Drept din Universitatea de Stat „Alecu Russo”. Respectiv, mi-au intrat în situație și toate orele erau predate la etajul întâi. Și dacă nu eram eu acea persoană care să ceară autorităților să fie instalată acea rampă, cred că nici nu o aveau. Pe atunci se construiau două blocuri, iar blocul „Limbi străine” din păcate nici până acum nu are o rampă.

Larisa Teacă

Cum a fost trecerea de la sat la oraș?
Fiind studentă mi-a fost greu să găsesc o gazdă pentru că atunci când vedeau scaunul rulant, ei nu acceptau, ei nu știau că eu pot să mă descurc de una singură, că pot să am grijă de mine. Până la urmă am găsit eu o persoană care a acceptat, atunci mi-a spus că a mers la risc, i-a fost într-o anumită măsură „milă” și se gândea că n-am să rezist eu mult. Asta a fost problema cea mai mare. Ce ține de facultate… acolo m-am încadrat foarte ușor, erau mai mulți din zona rurală și am găsit repede limbă comună. Am făcut facultatea la zi, scopul meu a fost să fiu încadrată în societate. Am avut colegi foarte, dar foarte buni, care aveau o „regulă” (3-4 persoane care mă ajutau foarte mult) să vină după mine dimineața (pentru că blocul în care locuiam nu era adaptat) să mă ajute, la fel făceau și după ore.

Cum ați învățat la facultate?
Știți, nu-mi place să mă laud, dar am învățat bine, nu pot spune că aveam numai note de 10, lectorii spuneau că de 10 nici ei nu cunosc, dar de fapt întotdeauna m-am străduit. Mi-a fost foarte greu cu literatura de specialitate, întotdeauna trebuia să rog pe cineva să mă ajute. Nu am vrut niciodată să cer copii/xerox de la cineva, eu doream să fiu acea „studentă” în adevăratul sens al cuvântului, să stau în bibliotecă, să lecturez, să învăț. (râde)

Au existat momente în viața dvs. când ați vrut să lăsați totul baltă și să lăsați mânile în jos?
Larisa TeacăAu fost, dar pentru puțin timp. Pentru că mi-a fost foarte greu să găsesc un loc de notar. Pot spune că sfera notarială este o „luptă”. Fiecare notar venind în teritoriu, în oraș, va lua din munca altui notar. Este o luptă pentru supravețuire. Pentru a deveni notar trebuie să faci anumiți pași, după facultate vine stagierea. Mulți mi-au închis ușa, nu se uitau nici în diplomă, ziceau că notele nu contează. De foarte multe ori mă întrebau cine-s părinții, dacă au ceva legat de această sferă, eu le spuneam că nu și din nou se închidea ușa. A fost foarte greu. Au fost și nopți în care am plâns mult…

Cum ați depășit această etapă?
Foarte greu. Eu când am venit la ultimul notar, chiar în timp ce intram pe ușă mi-au dat ochii în lacrimi și fără să vreau am început a plânge. Astfel, doar el a fost unica persoană care mi-a dat un loc la stagiere. A avut probleme într-o anumită măsură cu alți notarii care-i spuneau că voi lua din munca lor, dar el nu s-a lăsat convins de ceilalți colegi și eu am făcut acea stagierea.

Cum a fost când ați luat diploma de licență?
Îmi părea că visez. Eram cu fratele meu și-i ziceam că nu prea cred că o să trec, eram mulți și îmi dădeam seama că era o concurență foarte dură, iar el mi-a spus: „niciodată să nu spui niciodată”. Acea zi cred că a fost cea mai frumoasă (până au veni și altele), chiar a fost cea mai emoționantă, mai ales atunci când dnul Alexandru Tănase (fostul ministru al Justiției) mi-a înmânat licența și eu mi-am dat seama că voi putea să mă întrețin, m-am simțit nemaipomenit de bine.

Ce ați făcut după ce ați realizat că aveți diploma în mână?
Larisa TeacăIarăși am avut multe probleme. Cei care merg în sfera notarială au un termen în care trebuie să-și găsească un oficiu și să-și justifice într-un fel sau altul „licența” obținută. Venind cu un buget foarte mic mi-a fost cam greu. Cred că am colindat Bălți-ul de sus în jos să găsesc ceva pentru buzunarul meu, totodată încercam să găsesc ceva cât mai departe de ceilalți notari. Ca să nu fie o concurență sau eventuale conflicte. Eu întotdeauna m-am străduit sa-mi câștig clientela prin propriile forțe ca să nu fiu învinovățită de către cineva că i-am luat din „muncă”. Până la urmă mi-am găsit o încăpere nu prea costisitoare. La început e greu, notarul trebuie să întrețină absolut totul, începând cu personalul, biroul, dar muncind mult știu că poți face față.

Vă mai amintiți prima zi în calitate de notar public?
Primul meu client a fost o persoană din zona rurală, era un cunoscut, îl cunoșteam din copilărie, așa a fost să fie cred eu. Îi trebuia un act notarial – o procură simplă, care nu a necesitat procese complexe. În prima lună nu eram atât de sigură de capacitățile mele. Îmi era frică că nu voi să găsi răspuns la toate întrebările. Dar ne descurcăm. Avem deja trei ani de activitate.

Cum decurge viața de zi cu zi?
Viața de zi cu zi e rutină: la muncă și acasă. Îmi este ușor că sunt aproape de serviciu. Cândva am activat în organizații non-guvernamentale și atunci viața era mai interesantă. Mulți consideră că viața de notar este plictisitoare, dar eu simt că asta este vocația mea, îmi place foarte mult ceea ce fac, se văd rezultate, adică clienții, ei sunt la noi sursa principală de venit.

Ce le împiedică pe persoanele cu dizabilități să se afirme?
Larisa cu fetitaPrimul lucru vine din familie, foarte mult contează dacă este susținută de familie, de acolo se începe totul. De asemenea „inaccesibilitatea”, noi sperăm că aceste persoane într-o zi vor putea să iasă din casă, să plece la un job fără să întâlnească anumite impedimente. La noi locurile amenajate pentru persoanele cu dizabilități sunt mai mult de formă. Avem o lege care amendează instituțiile care nu au rampe, dar majoritatea rampelor sunt inaccesibile.

Ce sfat ați da femeielor care se află în aceiați situație ca și dvs?
În primul rând să nu le fie frică că se vor închide ușile, pentru că vor fi și din acele care se vor deschide. Să creadă în puterile lor, în cunoștințele lor și să meargă până la capăt. Trebuie să demonstreze celor din jur că nu sunt mai prejos decât ceilalți.

Ce schimbări au survenit în viața dvs. personală?
După licență, cea mai mare realizare a mea, a fost și este nașterea unei fetițe. Toată perioada sarcinii eu am activat ca notar până în ultimele clipe. Am trecut nenumărate controale pentru că doream să fiu sigură că copilul meu va fi sănătos. Și este, pentru că dizabilitatea mea am dobândit-o în timpul vieții, nu este din naștere.

Cum se descurcă o femeie singură?
Sunt o persoană independentă. Mie nu mi-a fost frică niciodată. Eu am urcat câteva trepte, pășind pe ele am reușit multe. A fost licența, am devenit notar și s-a realizat visul de a deveni mămică, chiar dacă solitară. Eu am știut dintotdeauna că pot să fac asta.

Sunteți împlinită?
Da sunt împlinită. Chiar dacă toți îmi spuneau că îmi asum o responsabilitate enormă atunci când am decis să dau naștere unui copil, eu întotdeauna am știut că o să pot face față. Și chiar pot. Eu am reușit cu mult mai mult în viață, decât alte persoane care au atâtea posibilități și practic nu le folosesc. Dar eu fiind în situația asta, chiar am reușit multe.

Foto: Arhivă personală

Alisa Postolnițchi