„Opt luni în urmă, din familia Propaganda Cafe a plecat unul dintre cei mai buni chelneri, Andrei Casian. Ca și mulți tineri de vârsta lui el și-a strâns valiza și a emigrat din țară.  Împreună cu fratele Sergiu ei au ales Scoția. Au început să lucreze într-un hotel mic din provincie, dar în câteva luni au reușit să ajungă la Edinburgh, la compania Amazon. Andrei, fiind un tânăr cu suflet mare, s-a întors acasă după cel mai bun prieten al lui - chelnerul nostru Dima Livițchi. Și iată că în doar 8 luni de zile, familia noastră pierde un alt coleg scump. Pleacă și Dima.  Prietenii i-au pregătit terenul - de trăit este unde, lucrul la Amazon deja îl așteaptă”, scrie jurnalista pe o rețea socială despre plecările angajaților restaurantului pe care îl administrează.

În această perioadă a emigrat și partenera de afaceri a jurnalistei, Svetlana Colesnic. Apoi au emigrat alți doi colegi în Canada și SUA.

„Istoria Propaganda Cafe este, probabil, una clasică pentru țara noastră. În toți acești 4 ani de la lansare, colectivul nostru mic s-a ținut foarte strâns, aproape că nu s-a schimbat. În ultimii doi ani, însă, tot mai des auzeam de la colegi „Natalia, eu plec”. Nu, nu din cafenea, din țară. E pentru prima dată când am început să simt acest exod de oameni pe propria piele, asta nu se mai întâmplă undeva acolo la țară, de unde lumea fuge de foame. Asta se întâmplă aici, alături, chiar cu prietenii și colegii mei – oamenii, care la sigur, nu fug de sărăcie. Oriunde aș merge acum, prin cercurile de prieteni, aud același lucru – „Eu plec”…Iar noi vom rămâne. Mândri, proști, patrioți, nici nu știu. Vreau să zâmbesc acum, dar nu știu de ce, îmi vin lacrimi.”

 

 

Distribuie articolul: