În prezent, copiii nu îşi imaginează viaţa fără gadgeturi, Internet şi fel de fel de aplicaţii pe calculator. În urmă cu o sută de ani, însă, lucrurile stăteau complet diferit. Cel mai banal obiect putea să devină o sursă de distracţie, iar dovadă stau jocurile prichindeilor.

În 1907, scriitorul Tudor Pamfile (1883-1921) a publicat un studiu amplu numit „Jocurile copilăriei”. Folcloristul român a reuşit să cuprindă în lucrarea sa tot ceea ce însemna joc şi bucurie în viaţa copiilor de pe meleagurile noastre la începutul sec. XX, de la distracţia ţâncilor care scurmă în ţărână şi până la flăcăii care fac glume pe la nunţi.

Iată o parte a jocurilor preferate ale copiilor în trecut, aşa cum sunt descrise în cartea lui Tudor Pamfile din anul 1907:

De-a dracu-n cânepă: „Mai mulţi copii se pun roată. Unul, numit „dracul”, se ascunde în mijlocul lor. Unul, numit „Dumnezeu”, umblă pe la spatele roţii, de jur împrejur, tot întrebând: „N-aţi văzut pe dracul?”. Cei din roată ridică câte un picior şi zic: „Poate aista-i”. De la o vreme iese dracul din cânepă (din mijloc), iar Dumnezeu dă fuga după el. Dacă-l prinde până nu se ascunde din nou în cânepă, intră el drac. Aşa se continuă cu alţii.

Clopotul: „Se aşează flăcăii roată cuprinşi cu braţele pe după cap. Amăgesc pe unul care nu ştie cum e urmarea şi-l pun în mijlocul lor. Unul se suie deasupra pe umerii lor şi apucând cu mâinile de cap pe cel din mijloc îl trage în toate părţile, zicând că trage clopotul. Pe când acesta răcneşte să-l lase de cap, ceilalţi fac haz”.

Maimuţa: „Mai mulţi băieţi s-apucă şi mânjesc căciula unuia cu funingine, apoi, fără ca acesta să ştie, i-o pun în cap. Unul, în urmă zice: „Mă, să faceţi ce voi face eu”. El se freacă cu mâinile peste ochi şi toţi trebuie să facă acelaşi lucru. La urmă îşi scoate căciula şi se freacă cu dânsa pe faţă. Toţi făcând acelaşi lucru, celui cu căciula mânjită îi rămâne faţa cu desăvârşire neagră. Ceilalţi râd cu poftă”.

Cu mantaua: „Unul care nu ştie această păcăleală se pune jos, iar peste el se pune o manta cu mâneca în sus, întinsă. I se spune că pe mânecă i se va vorbi ceva de seamă, de către altul. Când lucrul e gata, celui învelit, nevăzând nimica, i se toarnă pe mânecă o oală cu apă.” Sculare de jos. „A se scula de jos fără mâini, fără ajutorul coatelor, nu-i lucru aşa de lesnicios. Copiii se încearcă şi care izbutesc se socotesc ca voinicii”.

 

Căţeaua: „E un joc nu foarte frumos pe care îl fac flăcăii cu prilejul nunţilor, seara, când gazda nu-i pe acolo. Anume se stinge lampa şi flăcăii încep să se bată cu căciulile, cu curelele peste ce apucă. Această joacă proastă nu se mai întâmplă dacă unul prevesteşte zicând: „Mă, a venit căţeaua de la moară”.

Râs şi batjocură: „Un copil neştiutor se culcă jos după îndemnul altora, cu braţele în lături. Doi se culcă alături peste braţele lui, iar al patrulea se pune cu spinarea pe picioarele lui. Al cincilea vine şi poate face celui răstignit orice vrea, îşi poate face râs şi batjocură de el, mai ales dacă băieţii sunt ei în de ei”.

Sursa/foto: a1.ro

Distribuie articolul: