Un tânăr din Marea Britania, Jack Beniston a fost nevoit să acționeze foarte repede când medicii i-au spus că prietena lui mai are de trăit doar două zile. Acesta, nu a stat mult pe gânduri și a cerut-o de navastă chiar în holul spitalului, iar în camera de așteptare s-au ofecializat relația și au spus „da” în fața Domnului, dar și a angajatului OSC.

Devastat de situație, Jack Beniston a trebuit să acționeze rapid atunci când doctorii i-au spus că, prietena lui este grav bolnavă de cancer și mai are de trăit doar două zile.

În timp de șase ore, Jack, în vârstă de 22 de ani, și-a cerut prietena de nevastă și s-au căsătorit într-o sală de așteptare la spital, unde mireasa era pacientă.

Prietenii, familia și personalul spitalului au ajutat la organizarea zilei cele mari, au găsit repede o rochie și un inel și au făcut-o mireasă pe Michelle O’Connor în vârstă de 32 de ani.

Jack a spus: „Atunci când am mers pe culoar spre altar, de fapt, a fost prima dată în timp de-o lună, când Michelle și-a permis să se fi deplasat. Ea a reușit să urce trei sau patru trepte, în rest eu am ajutat-o. Era atât de fericită că a rezistat tot timpul. De fericire, eu am plâns mai mult decât ea.”

 

Jack muncește în calitate de barman, iar Michelle la un salon de bijuterii. Luna iulie a anului trecut le-a adus o fiică – Martha. Din nefericire, câteva luni mai târziu, doctorii i-au depistat tinerei mămici, cancer de col uterin inoperabil.

Ea a făcut mai multe vizite la medicul său de familie și i-a spus că motivul de bază a fost operația cezariană la care a fost supusă în timpul nașterii. Dar, la începutul lunii august a fost internată la Spitalul Municipal din Peterborough, unde testele au arătat că are cancer de col uterin avansat. Ultrasonografia a arătat că are o tumoare de mărimea unei portocale.

Aproximativ 20 de invitați au participat la nunta acestora, pe care au făcut-o în luna septembrie.

 

Jack a mai declarat: „Michelle era foartea grijulie, era bine dispusă, fiica noastră Martha, zâmbea și ea, de parcă înțelegea că suntem miri.”

După ceremonia, Michelle a fost transferată din secția de cancer, a spitalului sus menționat, într-un alt spital. Din păcate, la doar după patru săptămâni, tinăra a decedat.

Jack se pregătește acum pentru o călătorie până la Muntele Kilimanjaro; aceasta are un scop caritabil, de a colecta bani pentru centrul Sue Ryder.

Sursa/foto: mirror.co.uk 

Distribuie articolul: