„Moldova tutta da gustare” – așa s-a numit atelierul de gătit dedicat promovării turismului enogastronomic organizat de către ANTRIM la A „Bit of TASTE” din cadrul Târgului Internațional de Turism de la Milano. Este unul dintre cele mai mari evenimente de turism gastronomic, desfășurat în perioada 10-12 februarie în Italia, iar Republica Moldova este reprezentată acolo pentru al treilea an la rând.

Pentru al treilea an consecutiv moldoveanca noastra Viorica Tarnovschi (Țopa) a gătit împreună cu renumiți bucătari italieni bucate tradiționale moldovenști, după rețetele mamelor și bunicilor noștri. Italienii au savurat plăcinta, cornulețe cu vișină și au asortat bucatele cu minunatul vin moldovenesc, oferit de vinăriile Asconi, Purcari și Cricova.

„E fascinant să vezi cum bucătari cu renume din Asociația Bucătarilor Profesioniști Italieni (APCI)preparau bucate tipice moldovenești alături de Viorica Tarnovschi-Țopa, o bucătăreasă moldoveancă, stabilită la Parma. Este emoționant să vezi cum ei gustau din brânza de oi de la Mingir, Hîncești, din prunele uscate de la Temeleuți, Călărași și savurau vinul din diferite terroir-uri ale Moldovei, fiind încântați de gustul intens al produselor din Republica Moldova”, ne-au mărturisit moldovenii participanți la eveniment.

„Sunt sigură că bucatele tradiționale moldovenești, după rețetele autentice locale, asociate cu vinul nostru savuros, sunt motorul principal care poate plasa Republica Moldova pe harta destinațiilor enogastronomice populare la nivel global”, ne-a spus Tatiana Lazar, membru ANTRIM, organizatorul evenimentului enogastronomic la Târgul de Turism de la Milano.

Evenimentul a avut loc datorită susținerii Proiectului de Competitivitate al USAID și al Guvernului Suediei, precum și al Agenției de Investiții a Moldovei.