După 17 ani de căsnicie, cuplul format de Antonio Banderas și Melanie Griffith se destramă oficial. Sătul de certuri, scene de gelozie și dependența de alcool a soției, actorul a plecat de acasă, după atâția ani, în care a încercat să-și salveze căsnicia.

Oficiindu-se în 1996, relația dintre Antonio și Melanie a trecut prin nenumărate momente dificile, iar unul dintre motivele ”vii”, pentru care viața cuplului a mai durat, se numește Stella del Carmen – fructul iubirii celor doi.

Adolescenta de 17 ani este unicul copil al cuplului și a moștenit frumusețea naturală de la ambii părinți. Atât Antonio, cât și Melanie, și-au declarat de nenumărate ori mândria pentru fiica lor.

În urma procesului răsunător de divorț, Antonio și ex-soția lui urmează să stabilească cine va lua custodia aspura fiicei și cum vor împărți acerea comună, de 65 de milioane de dolari.

Potrivit presei internaționale, cei doi și-au petrecut utimele luni mai mult separați, iar atunci cand se întâlneau, făceau doar scandaluri. Antonio îi reproşa mereu soției că abuzează de alcool și medicamente, în timp ce ea îl suspecta, pe celebrul său soț, de infidelitate și minciună.

Presa străină mai scrie că cei doi ar fi petrecut sărbătorile pascale separat: Antonio, în Spania, iar Melanie – în California, la un festival.

Conform unei alte variante, certurile permanente dintre cei doi ar fi survenit mereu din cauza diferenței de vârstă din cuplu: acum, actorul are 53 de ani, în timp ce Melanie este mai mare cu 3 ani, decât acesta.

Și apropiații celebrului cuplu afirmă că motivul care a dus la despărțire ar fi fost faptul că Antonio Banderas nu a mai putut suporta chinul prin care trecea alături de soția sa.

O sursă din anturajul sex-simbolului american a declarat, recent, pentru National Enquirer, că: ”Antonio muncea non-stop, iar pe Melanie o lăsa mereu singură cu fiica lor, Stella. Ei nu au încetat niciodată să facă relația lor să funcționeze, dar Antonio are ochi și pentru alte femei, iar Melanie s-a temut întotdeauna că soțul ei se va îndrăgosti de o femeie mai tânără decât ea”.

Amintim că Banderas a divorțat de prima sa soție, Ana Leza, iar la 14 mai 1996, s-a căsătorit cu actrița americană Melanie Griffith, ceremonia privată și restrânsă având loc la Londra.

Ei s-au întâlnit cu un an mai devreme, în timpul filmărilor la Two Much. Atât Griffith, cât și Banderas erau căsătoriți cu alte persoane când s-au întâlnit pentru prima dată.

Surse foto: www.digitalspy.co.uk, www.zimbio.com, www.monstersandcritics.com, www.dailymail.co.uk, www.popularsmokers.com, www.thetimes.co.uk, www.enational.ro

Distribuie articolul: