Nu vă speriați, artista este mai bine ca oricând și e plină de noi proiecte foarte deosebite. Irina Rimes lansează videoclipul piesei „Ce se întâmplă, doctore?”, o melodie care vorbește într-un mod autoironic despre o poveste de dragoste. Vizualul extrem de jucăuș, look-ul de păpușă al artistei, ținutele romantic creează un univers unic, în stilul inconfundabil al Irinei.

Irina a povestit: „Ce se întâmpla, doctore? e o piesă veselă , un fel de caricatură a ceea ce scriu eu de obicei. Drama poate fi descrisă în multiple feluri, uneori se mai simte și așa, mai jucăuș, mai ridicol. Drama nu poate fi tristă tot timpul, așa cum nu sunt nici eu.”

Versurile spun o poveste plină de umor și de sensibilitate:

„Asta este doar o piesă despre totul și nimic!

Despre totul și nimic, adică despre noi,

Despre cum eu merg în față și tu vrei doar înapoi.

 Suntem bine împreună atunci când suntem rău;

Asta nu e antiteză , este doar un adevăr.”

Universul Irinei Rimes este plin de vise, de călătorii prin Cosmos, de plimbări cu capul în nori, de o dorință de a evada spre o altă lume: „Eu va rog, opriți pământul / Vreau la prima să cobor!”

Printre cele mai apreciate piese ale artistei se numără: „Ce s-a întâmplat cu noi” cu peste 46 milioane de vizualizări pe YouTube, „Bolnavi amândoi” cu peste 34 milioane de vizualizări, „Poem” feat. The Motans cu peste 29 milioane de vizualizări.