Acum câteva luni, cunoscuta dansatoare Ionela Țăruș și-a anunțat prietenii virtuali că împreună cu familia se mută la Londra, după cum spunea chiar ea, „pentru un viitor mai bun”. Adolescenta a mers la o școală tipic londoneză, unde trebuie să respecte un cod vestimentar. 

Este o adolescentă îndrăgostită de dans, ambițioasă și tare simpatică. Ionela Țăruș pare că s-a obișnuit deja cu viața din Londra, mai ales că acesta pare să fie orașul ei preferat, pe care tânăra îl explorează în lung și în lat ori de câte ori are ocazia. Aceasta a reușit deja să viziteze așa locuri precum Tower Bridge sau Kensington Palace, dar și să se plimbe cu gondola la o înălțime de 90 de metri deasupra râului Tamisa. Nici la cea mai mare pasiune nu a renunțat, fiind nelipsită de la orele de dans.

Ținem să menționăm că Ionela Țăruș este tare simpatică în uniforma școlară tipic londoneză. Recent aceasta a primit o scrisoare de la o prietenă bună de-a ei, care i-a pregătit și o mică surpriză, trezindu-i adolescentei emoții mari. Aceasta rămâne la fel de zâmbăreață și plină de entuziasm precum am cunoscut-o atunci când a cucerit nu doar juriul, ci și mii sau chiar milioane de oameni, atunci când a dansat alături de Mihai Ungureanu, în cadrul show-ului de talente „Minuta Slavi”, acum 7 ani. 

Foto: Google.com

Vezi și: Xenia Deli își adoră la maxim fetița! Iată în ce ipostază tandră a fost surprinsă cu micuța (Foto)

Distribuie articolul: