Este conștient de faptul că fiecare celulă din corpul său conține „ADN-ul Talentului” care se trasmite, în familia Manciu, din generație în generație. Ionel este fiul mijlociu al familiei Manciu – un adevărat artist care a îmblânzit vioara și a perceput-o mereu ca pe o femeie! De trei ani, studiază la Londra și este discipolul unuia dintre cei mai buni profesori de vioară din lume. De sărbători, însă, l-am prins acasă, la concertele Chișinau Youth Orchestra, acolo unde conduce după sine o orchestră întreagă!

„Trei frați și toți trei – talentați

Dacă aș spune că soarta nu ne-a înzestrat cu talent, ar fi o minciună. Dacă aș spune că talentul stă la temelia realizărilor Familiei Manciu, ar fi o minciună și mai mare. Vreau să spun doar că toate succesele obținute nu ar fi fost posibile fără ajutorul părinților. Ei sunt cei care ne-au ghidat de-a lungul vieții, au fost cei care au crezut în forțele noastre chiar și-atunci cind noi înșine am pierdut orice speranță. Aș vrea să le spun un mare mulțumesc pentru tot ceea ce fac pentru noi.

Eu cred în talent, cred în ideea că unii oameni sunt mai talentati decât alții, dar talentul necesită multă muncă, trebuie dezvoltat și perfecționat. Numai atunci soarta va fi darnică. Poate de asta și se spune că „Omul își creează soarta”.

Viața în Chișinau Youth Orchestra

Nu pot spune că s-a schimbat radical, deoarece am mai avut parte de astfel de experiențe, dar fiind concertmaestru (prim violonist) înveți să fii mult mai responsabil, deoarece ești, practic, cel care „duce orchestra în spate”, evident că după dirijor. Trebuie să devii un lider în ochii oamenilor care cântă în orchestră, trebuie să fii un exemplu demn de urmat. A fi concermastru este o artă, un talent, daca tot am vorbit despre el – unul care necesită multă tărie de caracter. Nu este ușor, dar merită.

Comparația VIOARĂ – FEMEIE

În primul și-n primul rând aș spune că însăși forma viorii a fost concepută ca fiind o „femeie”.

Aș spune că o vioara e la fel ca și femeia – iubește atenția. Dacă uiți de vioară, atunci și vioara uită de tine. Vioara iubește să fie mângâiată cu arcușul – numai atunci produce un sunet dulce.

Vioara poate exprima cele mai dureroase sentimente, dar și cele mai fericite. Și femeia poate crea cele mai dureroase amintiri, dar și cele mai frumoase.

Ca și femeia, vioara își poate schimba dispoziția într-o clipă: poate să plângă și, brusc, să zâmbească.

Vioara iubește cadourile: atunci când vii cu un set nou de corzi sau cu un arcuș nou, radiază de bucurie și poate să producă un sunet ce nu l-ai mai auzit până acum.

Vioara este o enigmă, la fel ca și femeia: trebuie să o explorezi ca pe un tărâm necunoscut și atunci când ți se pare că o știi cel mai bine, de fapt nu știi nimic.

Până la urmă, trebuie să iubești o vioară, precum iubești o Femeie!

Viorile pe care le-a mângâiat Ionel Manciu

Dacă îmi amintesc bine, au fost numai 6. Evident că mi-a rămas în memorie prima mea vioară, căci prima vioară este la fel ca și prima dragoste: nu se uită niciodată. Sunt de părere că instrumentul la care trebuie să ții cel mai mult este instrumentul la care cânți momentan, deoarece numai așa poți să-i cunoști tainele, numai așa poți să atingi la maxim capacitățile sale.

Relația cu Londra

Pot spune că avem o relație fructuoasă. Nu visam să ajung la Londra și, de fapt, Londra nu exista pe harta orașelor în care voiam să studiez. Am avut marele noroc să cunosc oameni cu suflet mare, care au crezut în mine și au făcut tot posibilul să studiez la Londra. 

Academia la care studiez – Guildhall School of Music and Drama, mi-a oferit o bursă ce îmi acoperă toate cheltuielile, inclusiv de cazare și mâncare. Am marele noroc să studiez la unul dintre cei mai buni profesori de vioară din Marea Britanie și poate din Europa, daca nu din întreaga lume! La Londra, m-am acomodat destul de greu, deoarece  diferența de climă, cultură, mâncare și oameni este un pic mare, dar, ca și în cazul studiilor, pot să spun că am cunoscut oameni care m-au ajutat și care au făcut ca să recunosc Londra drept o a doua casă. Și până la urmă, cum poți să nu cedezi în fața unui oraș atât de frumos?

Pe parcursul ultimilor 3 ani, de când sunt acolo, am progresat și am învățat multe. Am avut și am parte de profesori de top, care vin mereu cu ceva nou, fresh. Am văzut cât de mult iubesc oamenii muzica clasică și asta m-a făcut și mai mult să iubesc ceea ce fac. Londra mi-a adus fericirea și siguranța că dacă voi continua să muncesc, îmi voi găsi un loc sub Soare, făcând ceea ce iubesc – muzica clasică!

Mentorii din viața lui Ionel Manciu

Mentorii mei nu sunt prea mulți: părinții și profesorii de specialitate. Părinții m-au crescut și educat, m-au învățat să-i respect pe cei mari, să nu uit de unde am pornit și să nu uit de cei care mi-au întins o mână de ajutor în viață. Prima mea profesoară – Tamara Caftanat, m-a învățat nu doar să țin vioara în maini; m-a învățat să muncesc, deoarece vioara și muzica, în general, la fel ca și orice alt meștesug, necesită multă muncă. De la doamna Galina Buinovschi – profesoara de vioară, am deprins arta scenei, am învățat să fiu artist pe scena, să nu-mi fie frică de scenă. De la doamna Nadejda Kozlova – profesoara de ansamblu de cameră, am învățat să-i ascult pe cei din jur, să ascult vecinul, să lucrez în grup. De la David Takeno – profesorul la care studiez acum, am învățat să fiu mereu pozitiv, plin de energie, să-mi utilizez fantezia la maxim și să-mi creez un stil propriu de interpretare.

Aspirație

Vreau să devin un muzician de calitate și poate să las o aprentă în lumea muzicii.

Asocierea cu o operă a muzicii clasice

Uneori îmi pun singur această întrebare, dar nu pot să găsesc un răspuns. Muzica este atât de vastă, că sunt mult prea multe variante, dar pot spune cu siguranță că ar fi o piesă lenta, deoarece sunt o fire mai nostalgică.

„Călcâiul lui Ahile”

Cred că am o singură slăbiciune de care sunt obsedat și ea se numește fotbal. Nu trece o zi fără ca să nu mă gândesc la fotbal, am câte o echipă favorită la fiecare Campionat European și urmăresc aproape fiecare meci. Din fericire, fotbalul mereu va ramâne în umbra muzicii și nu invers, de asta urmăresc aproape toate meciurile și nu pe toate.

Sărbătorile în familia Manciu

Dintotdeauna au fost frumoase, dar dat fiind faptul că suntem o familie de muziceni, mai mereu lucrăm, suntem la concerte, manifestații. Dar nicioadată nu am regretat faptul că sunt muzician. De obicei, în timpul sărbătorilor mergem cu uratul și colindatul pe la toate rudele din raza Chișinăului. Dacă se întâmplă cumva că nu mergem, rudele ne sună și ne întreabă cauza, caci s-a format o tradiție deja. De sărbători, toată lumea emană bucurie!

Cel mai memorabil dar de Crăciun

Îmi aduc aminte că atunci când eram mic, erau în vogă mașinuțele cu telecomandă radio, eu le numeam „fără fir”. Dat fiind faptul că ele erau destul de costisitoare la acea vreme, nu ne puteam permite să procurăm o astfel de mașinuță și de aceea, aveam, acasă, doar mașinuțe „cu fir”. Iată că a venit clipa multașteptată: în una din diminețile de Crăciun, am găsit sub brad un jeep cu telecomandă „fără fir”. Bucuria era enormă. Evident că în două zile am reușit să stric mașinuța, dar în schimb, am avut fericirea să conduc o mașină cu telecomandă „fără fir”!

2014 versus 2015

Anul 2014 a fost unul productiv, am fost implicat în proiecte care au fost multe la număr, am susținut primul recital cu orchestra și, sper eu, am mai ridicat o treaptă pe scara succesului.

Ce aștept de la Anul Caprei de Lemn? Sănătate, realizări în toate domeniile, să urc încă o treaptă și, de ce nu, să fiu un om fericit! La Mulți Ani”, spune Ionel Manciu.

Foto: Arhiva Personală, Chişinău Youth Orchestra, Facebook

Distribuie articolul: