Directoarea companiei petroliere Bemol, Iolanta Mura, a acceptat provocarea unui interviu „20+” în care ne-a vorbit despre experiența acumulată după 20 de ani, despre cum depășește momentele de criză în carieră și cum se „alimentează”. Aflați de la Iolanta Mura 20 de idei despre sine și reușita în carieră, dar și în viața personală.

Nu fac diferențe între bărbați și femei când vine vorba despre o funcție. Poate unii au fost uimiți de numirea mea în funcție – eu cred că societatea noastră trebuie să se obișnuiască cu femei care conduc companii, inclusiv petroliere.

Rebranding-ul la nivel de logotip a venit odată cu mine – mai cald, mai feminin, mai aproape de consumator, deci o floare de mușețel.

Mă alimentez „La Bemol”, desigur (râde). Mă alimentez de 5 ori pe zi, cu mese foarte mici, cu excepția vacanțelor și sărbătorilor. Nu o fac pentru că e trendy, ci pentru că îmi ascult corpul.

Pentru a gestiona mai bine timpul fac planificarea zilnică, dar și medie. Țin o agendă pentru toate și mă strădui să nu las de pe o zi pe alta. Nu există persoane cărora le place să muncească peste program, există doar persoane care au un time-management prost.

Interviul cu Iolanta Mura.00_00_35_32.Still003

Toate orele din zi sunt ale mele – și atunci când muncesc o fac cu plăcere și tot ce fac îmi aduce experiență și plăcere – sunt parte la tot ceea ce fac, nu m-am poziționat separat niciodată.

Încerc zilnic să cresc profesional, prin tot ce fac. Învăț din provocări, atât la lucru, cât și în viață, învăț din comunicarea cu oamenii și din fiecare experiență.

Avem o strategie de dezvoltare foarte bine pusă la punct – am întors toate stațiile închiriate și am început constricția stațiilor noi, proprii. Toate stațiile noastre sunt absolut standardizate – de la WC cu uși cu senzor și până la curățenia perfectă.

Momentele de criză le-am depășit cu autoironie și cu încredere în sine.

Acel spot cu „Atmasfera” de acum un an a adus un mare plus de imagine și creștere de vânzări pentru Bemol. Au fost multe critici, însă asta a adus doar o creștere – fiecare a vrut să meargă la bemol să câștige un termos, la un an după acel spot lumea mai caută, unii vor prin pile să îl obțină, i-am trimis termos și lui Andrei Bolocan în Canada…
Iolanta Mura.00_00_13_33.Still001
Avem cca 600 de angajați în toată țara – e greu însă încercăm să îi auzim și să îi tratăm pe toți bine. Fiecare angajat poate să mă sune personal, cu mulți sunt prietenă pe Facebook… Este eficient în acest fel, deoarece aflu mult mai repede de probleme și respectiv le soluționez mai repede. Eu pur și simplu vizitez stațiile.

Mama mea mereu m-a susținut, avea o încredere extraordinară în forțele mele, este doctor în filozofie și a sădit încrederea asta în mine, lucru pentru care îi sunt recunoscătoare.

Cred că am doar frica legată de sănătatea mea și a celor dragi. În afaceri nu-mi plac jocurile murdare și trucuri ilegale, în rest le poți depăși pe toate.

Capacitatea de muncă, curiozitatea și perseverența sunt cele trei lucruri care îmi asigură creșterea zilnică și dezvoltarea continuă.

Dacă aș avea un milion de dolari i-aș investi în Bemol – există mult Know-how în acest domeniu, iar implementarea este destul de reticentă în țara noastră. L-aș aduce din acești bani la Bemol.

Nu fac niciodată jertfe, mai fac uneori compromisuri între familie și afaceri și, dacă ar trebui să las de la mine, aș lăsa din carieră, nu în detrimentul familiei.

Nu am avut niciodată visul să mă mărit cu un american, s-a întâmplat așa să fie și sunt fericită pentru asta. Eu văd în bărbatul de lângă mine un partener, care te susține și te ajută în momentele grele – nu un mijloc de venit sau altceva.

Mă impresionează zâmbetul și amabilitatea poporului american, deschiderea fiecărui om de a te ajuta și susține când ai nevoie.

Fiicei mele încerc să îi transmit aceeași încredere în sine, încerc să o învăț să deosebească adevăratul de fals și să crească o persoană bună – să nu fie invidioasă și să fie responsabilă. Să iubească oamenii și viața.

Tuturor femeilor le spun că nu există rețete, leacuri și reguli de succes.

Important este să scape de stereotipuri, să aibă încredere în sine, să primească greșelile proprii și astfel vor atinge succesul dorit, oricare ar fi acesta.

Întrebarea-provocare din partea colegilor de la AGORA o puteți găsi AICI.

Distribuie articolul: