E absolut incredibil modul în care oamenii inventează de unii singuri personaje animate, apoi „investesc” în imaginea lor, pentru a semăna cu ele. Cuplul pe care îl veți cunoaște mai jos, este originar din Marseille, Franța și a cheltuit peste 280 000 de euro pentru a se asemăna fizic cu păpușile Ken și Barbie.

Tinerii care s-au aventurat să atragă asupra lor atenția presei internaționale, se numesc Anastasia Reskoss și Quentin Dehar și sunt originari din orașul francez Marseille. Ceea ce au decis să facă cu chipurile și corpurile lor, pare să întreacă orice limită.

Pentru că păpușile lor preferate sunt Ken și Barbie, Anastasia și Quentin au decis să investească o sumă considerabilă de bani și anume – 280 000 de euro pentru o reconstituire totală a imaginii fizice.

Evident că după multitudinea de operații chirurgicale estetice, tânăra de 20 de ani și iubitul ei, de 23 de ani, nu-și mai trădează vârsta pe chip. Și dacă la Quentin a optat pentru modificarea sprâncenelor, lifting facial și implanturi în buze, atunci iubita sa a adăugat cu siguranță în greutate după impanturile cu silicon. Bustul acesteia s-a mărit de câteva ori, la fel ca și buzele. Se gândesc, probabil, că ofertele cu roluri de film vor curge gârlă după această metamorfoză!

Versiunea umanoidă a păpușii Ken are și un cont de Instagram, acolo unde apar regulat fotografii din viața sa cotidiană, dar și relația cu Anastasia.

Foto: Instagram

Distribuie articolul: