Un grup de tinere de la noi și-au propus să organizeze un eveniment caritabil, care are drept scop să colecteze #banidepâine pentru bătrâni. Suflet pentru suflet lansează o nouă campanie pentru a-i ajuta pe vârstnicii din mai multe localități din țară!

Este vorba despre un eveniment caritabil care va avea loc într-un local din capitală de pe strada Tighina 49 A, pe data de 28 februarie. Vei avea ocazia să faci un gest mărinimos doar cumpărând un bilet.

Unul dintre invitații speciali la eveniment va fi tânărul care a întors recent patru scaune la „Golos Ucraina”. Danieli Shvets îi va încânta pe cei prezenți cu aceeași voce cu care i-a cucerit pe Dan Bălan, Tina Karoli, Potap și Monatik.

De asemenea, pe aceeași scenă va evolua cântărețul Vlad Codreanu, iar ritmul distracției va fi dictat de un MC. Un fotograf profesionist va avea grijă să imortalizeze cele mai inedite momente de la eveniment. Pe lângă programul muzical, cu ajutorul sponsorilor va avea loc și o tombolă cu premii. Și tu poți deveni îngerul unui bătrân!

Echipa Suflet pentru suflet, împreună cu câțiva voluntari au fost recent la orfelinatul din Cărpineni unde au dăruit zâmbete copiilor, dar și la câteva familii nevoiașe din Cahul, Anenii Noi, Trușeni și Ialoveni.

Numai în prima lună a acestui an, tinerii au reușit să strângă bani și să împartă peste 300 de pâini și își dorește enorm să ajungă în toate localitățile Moldovei, unde cel puțin un bătrân, are nevoie de pâine!

Sursa: Facebook.com

Vezi și: Un grup de sportivi a împărțit 200 de pâini bătrânilor și familiilor nevoiașe din Călărași și Strășeni (Video)