Dezvoltarea personală a devenit un trend în rândul tinerilor. Unul bun şi binevenit, în comparaţie cu multe altele. O personalitate dezvoltată este un om adult, matur, fericit şi mulţumit de sine şi de viaţa sa. El este capabil să-şi asume răspunderea pentru sine şi pentru alţii, este dezvoltat atât moral, cât şi spiritual. Diana Capița este o tânără de numai 19 ani, pasionată de tot ce înseamnă echilibru interior. Fondatoare a mai multor proiecte de dezvoltare, pentru tineri în special, Diana continuă să-și urmeze pasiunea de a schimba lumea, spunând că se simte împlinită făcând acest lucru: „Mentorând proiectele Grow Me Up și RESELF 360, am primit o energie extraordinară și multe mesaje de mulțumire”

Omul, care a păşit pe calea autodezvoltării, depune eforturi colosale, lucrează constant asupra sa, îmbunătăţindu-şi obişnuinţele utile. Diana, de asemenea, munceşte din greu și încearcă, încă de la o vârstă fragedă să-și orienteze calea în direcția dorită. Totul a început de la practicarea dezbaterilor: „Eu mereu am fost un copil activ și mereu iubeam să organizez. În clasa a 5-a am început să practic dezbaterile, care mi-au deschis ușile spre lumea cunoașterii și dezvoltării personale. Atunci am început să mă implic în cluburile școlare, de dezbateri, voluntariat, apărarea drepturilor omului, etc. Practicând tot mai mult dezbaterile, în clasa a 8-a am ajuns să fiu fondatoarea celei mai mari asociații de dezbateri din Moldova. Am avut experiența de a participa la o școală internațională de dezbateri în Slovenia. Tot atunci am început să fiu membru activ în cadrul diferitor organizații naționale de la noi. Am ajuns să fiu în echipa de coordonatori la multe din ele. Organizăm traininguri, evenimente, proiecte și eram foarte implicată social”, ne-a povestit Diana.

Diana a fost mereu implicată în diverse proiecte de accelerare, ceea ce a motivat-o să-și creeze prorpiul club:„Toată această experiență mi-a permis să lansez propria mea organizație în clasa 9-a, care este Grow Me Up. În acea vară am decis că vreau să creez o comunitate de fete care să se susțină una pe alta și să se dezvolte împreună. Inițial organizam cursuri pe 3 domenii: feminitate, sănătate și dezvoltare personală. Am ales aceste domenii, deoarece consider că ele sunt elementele cheie pentru o o viața armonioasă și fericită a unei femei tinere. Fiecare curs includea 10-12 traininguri, cu specialiști din domeniu. Pe parcurs organizația a crescut și a ajuns să aibă membre active, care organizează trainiguri, evenimente, proiecte, etc. Experiența de a crea și dezvolta propria organizație la 16 ani, cu siguranță a pus o amprentă în viața mea. Este asemeni dirijării unei afaceri. Mi-a oferit foarte multe cunoștințe și am antrenat multe skill-uri”, a mai adăugat tânăra.

Pentru a primi răspunsurile la întrebările pe care le avea, nu a fost nevoie de traininguri, ci de îndependență și disciplină:„Presupun că punctul crucial în viața mea a fost atunci când am înțeles că nu mă cunosc pe mine însumi destul de bine, ceea ce ducea la conflicte interioare. Majoritatea activității mele era focusată pe lumea exterioară. În clasa 12-a, când aveam 18 ani, a început calea mea spre autocunoaștere. Nu am trecut cursuri sau traininguri. Toate cunoștințele mele se bazează pe autoinstruire, citeam foarte mult, discutam cu oamenii inteligenți, priveam video-uri cu oamenii pe care îi găsesc inspiraționali. Atunci am început să înțeleg că noi suntem ființe multidimensionale, care nu se limitează doar la corpul fizic. Energia pe care o emanăm este foarte importantă. Sunt foarte pasionată de biomedicină, neuroștiință, fizică cuantică și multe alte domenii care mă fac să înțeleg mai bine natura umană și natura universului. Încerc să mă inițiez în toate câte un pic”, a mai povestit Diana.

Este imposibil să te avânţi spre viitorul luminos, dar să nu arunci o privire în trecut, Diana și-a revizuit trecutul și a lansat un alt proiect: „După ce am pus în practică toate lucrurile învățate și am văzut rezultate miraculoase, am înțeles că vreau să ofer această informației lumii. Așa a apărut ideea de a crea proiectul internațional RESELF360, denumirea s-ar traduce ca: redefinire a sinelui. Prin acest proiect tind să ajut oamenii să se autocunoască și să obțină armonie în viață. Ceea ce voi face și prin cursul Going Inside”, spune fondatoarea.

Fiecare experiență din viață este valoroasă: „Anul acesta am avut experiența de a lucra în calitate de asistent virtual pentru un om de afaceri din SUA, ceea ce mi-a permis să comunic cu persoane din toate țările și, la general, să înțeleg cum este să ai o afacere internațională”, a mai povestit Diana Capița.

Diana îndeamnă tinerii să înceapă să lucreze asupra lor încă din liceu, pentru a putea lua decizii de viitor mult mai corect: „Nu ajunge doar să înveți bine și să ai cunoștințe generale, dacă pe lângă asta nu te dezvolți personal și nu poți implementa lucrurile învățate. Ea îți deschide noi orizonturi și începi să vezi lucrurile din perspective diferite. Dezvoltarea personală poate începe de la orice vârsta. Cred că părinții ar trebui sa fie cei care încep acest proces, așa a fost și în cazul meu. Și apoi când copilul devine conștient, să continue el acest proces frumos”, a încheiat Diana.

Autor: Ignat Laura, stagiară.

Sursa foto: Facebook