De o lună, interpretul Adrian Sână împreună cu şoţia sa, prezentatoarea TV, Anca Serea, cu care s-a căsătorit în anul 2015, au lansat vlogul „5 copii”. Acest vlog se pare că este un prilej bun pentru cei doi şi, mai mult pentru Adrian, de a-şi împărtăşi emoţiile cu fanii lor, dar şi din experienţele zilnice cu care se confruntă, ei fiind părinţi a 5 copii. David si Sarah (din căsnicia anterioară a Ancăi), Noah, Ava Stephanie şi mezinul familiei Petru-Moise sunt protagoniştii principali ai acestui vlog.


Chiar şi aşa, în unul dintre episoadele acestui vlog, artistul vorbeşte despre activitatea profesională, şi anume, ce a reuşit să facă în ziua când filma episodul. Întors de la studio, Adrian Sână declară:

„Astăzi am avut doi artişti mari în vizită. L-am avut pe Dan Bălan, a venit la studio. Pregătim o colaborare, sper să iasă ceva drăguţ. Urmează să ne întâlnim săptămâna viitoare, luni, din nou. Să lucrăm la o piesă împreună.”

Acesta nu a declarat nimic mai mult cu privire la colaborarea cu Dan Bălan, însă din cele spuse este clar că cei doi artişti pregătesc o piesă. Dan Bălan se pare că este tot mai aproape de România, dat fiind faptul că recent ne-a bucurat cu noul hit -„Hold On Love”, care este o producţie marca Roton Music.

Nu se ştie dacă colaborarea dintre cei doi va fi semnată de către Roton Music (ambii interpreţi având piese marca Roton). Acesta a mai spus că, la studio au fost şi băieţii de la Maxim, ca să lanseze cel mai nou single al lor:

„Probabil că îl vom lansa undeva peste două săptămâni.”, menționează Adrian Sână.

Solistul trupei Akcent este cel care stă în spatele trupei Maxim. Acesta scrie textele şi muzica pentru băieţi, chiar în studio-ul lui – Akcent Music.

Foto: Facebook.com

Autor: Gabriela Grițco, stagiară

Distribuie articolul: