La recepționarea produselor alimentare în instituțiile de învățământ se va verifica starea intactă a fiecărui ambalaj, corespunderea denumirii produsului de pe ambalaj cu produsul livrat, termenul de valabilitate, cantitatea, calitatea conform indicatorilor organoleptici și corespunderea lor cu actele de însoțire, precum și certificatele de inofensivitate, de calitate, de conformitate şi sanitar-veterinare, facturile fiscale cu ștampilă umedă.
În Monitorul Oficial de vineri, 17 august curent, a fost publicată Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Instrucțiunii privind organizarea alimentației copiilor și elevilor în instituțiile de învățământ general.
Documentul stabilește că în cazul necorespunderii cantității și sortimentului real al produselor cu datele facturii fiscale sau în cazul depistării produselor alterate, lipsei etichetelor pe ambalaj ori a prezenței etichetelor duble sau lipsei termenului de valabilitate, persoana responsabilă de recepționarea produselor alimentare și lucrătorul medical sau bucătarul-șef/bucătarul sunt obligați să întocmească un act de constatare privind neregulile atestate. De asemenea, ei sunt obligați să anunțe agentul economic furnizor, solicitând înlocuirea produsului/produselor.
Produsele alimentare sunt recepționate de la agenții economici de către șeful de producere sau de către magazioner, după caz, ori altă persoană din instituție, desemnată prin ordinul directorului, în prezența lucrătorului medical, iar în lipsa acestuia – de către bucătarul-șef/ bucătar.
La rândul lor, persoanele care transportă produsele alimentare și realizează încărcarea și descărcarea acestora sunt obligați să folosească echipament special: halat, mănuși de unică folosință și bonetă. Acestea urmează să dețină carnet medical, cu mențiunile ce atestă că au fost supuse controlului medicalși instruirii igienice, pe care îl prezintă, la fiecare livrare, persoanei responsabile de recepționarea produselor alimentare din instituția de învățământ general, notează monitorul.fisc.md
În conformitate cu Instrucțiunea publicată, meniul zilnic de repartiție se întocmește în baza meniului-model pentru 10 zile, cu respectarea normelor fiziologice de consum, din produsele de consum disponibile la depozitul de produse alimentare al instituției, ținând cont de numărul de copii şi elevi prezenți în ziua precedentă.
În instituția de educație timpurie se întocmește un singur meniu zilnic de repartiție pentru copiii ante preșcolari și preșcolari, cu indicarea separată și totală a numărului acestora, iar în instituția de învățământ primar și secundar general – un meniu pentru toți elevii din toate ciclurile de studii, cu indicarea separată și totală a numărului acestora.
Contabilitatea autorităților publice locale și a organelor locale de specialitate în domeniul învățământului trebuie să dispună de următoarele acte referitoare la organizarea alimentației copiilor şi elevilor:
• meniul-model pe 10 zile, coordonat cu subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale de Sănătate Publică;
• meniul zilnic de repartiție;
• fișa zilnică de ridicare a articolelor finite;
• registrul de evidență a frecvenței copiilor şi elevilor (alimentați zilnic);
• tabelul alimentației copiilor şi elevilor pe lună – frecvența: fără plată, grupa prelungită – lista elevilor care necesită prânz gratuit, lista elevilor care au fost în contact cu bolnavii de tuberculoză şi alte maladii transmisibile;
• lista copiilor şi elevilor cu regim alimentar de cruțare;
• raport privind alimentația per persoană/zi – pentru școli;
• darea de seamă privind alimentația (pentru instituția de educație timpurie): plata din buget/plata părinților/plata din contul special;
• factura fiscală lunară;
• ordinele de plată prin care se efectuează transferurile, prezentate la trezoreria regională în a cărei rază se află instituția de învățământ general;
• certificate de confirmare a serviciilor alimentare (zilnic)
Instrucțiunea prevede că autoritățile administrației publice locale de nivelul întâi sau al doilea, instituțiile de învățământ general cu personalitate juridică organizează achiziții publice de bunuri sau servicii alimentare pentru instituțiile de învățământ general prin publicarea anunțului de participare, elaborarea caietului de sarcini, evaluarea ofertelor, organizarea concursului şi stabilirea câștigătorului, încheierea contractelor de achiziție în conformitate cu prevederile legislației din domeniul achizițiilor publice. Caietele de sarcini elaborate vor fi coordonate cu subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor sub aspectul siguranței alimentelor.
Scopul implementării Instrucțiunii constă în eficientizarea procesului de alimentație în instituțiile de învățământ general şi ameliorarea statutului nutrițional al elevilor, precum şi prevenirea intoxicațiilor alimentare, bolilor diareice şi maladiilor netransmisibile.
Sursa: Monitorul.fisc.md