Săptămâna Albă sau săptămâna brânzei, cunoscută în tradiţia rusă ca Maslenitsa (Ма́сленица – Săptămâna untului) este ultima săptămână dinaintea Postului Mare, a şaptea săptămână înainte de Paşti.

În Săptămâna brânzei nu se mai consumă carne, ceea ce face din ea o „săptămână de post de carne” (de unde şi denumirea rusă de masopustnaya nedelya – мясопустная неделя). În timpul Postului Mare nu se vor mai consuma carne, peşte, produse lactate şi ouă. De asemenea, în post se recomandă abţinerea de la petreceri, dans şi muzică profană şi de la alte activităţi care ar distrage atenţia de la viaţa spirituală. De aceea, Săptămâna brânzei este ultima în care creştinii ortodocşi pot mânca produse lactate şi se pot bucura de activităţile sociale care nu vor mai fi potrivite în timpul Postului, o perioadă mai sobră de rugăciune şi introspecţie, ne informează ortodox.md.

Cei ce sărbătoresc Maslenița pregătesc astăzi sperietoarea din paie, iar mâine se deschid iarmaroacele zgomotoase. Duminică se dă foc sperietoarei și toți își cer iertare unul de altul. Ca să își spele păcatele, rușii fac baie și se opăresc în saună. Maslenița se sărbătorește în comunitățile de ucraineni și ruși din toată lumea.

 

 

 

Distribuie articolul: