Intoxicația cu insecticide din localitatea Flocoasa, raionul Cantemir, a mai făcut o victimă. Este vorba de băiatulul de opt ani, care s-a stins luni seara, 29 octombrie, la Institutul Mamei și Copilului. Se întâmplă după ce, luni dimineața, două copile, verișoarele băiatului, au murit la spitalul raional în urma intoxicației suferite.

Informația a fost confirmată de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, în cadrul unei conferință de presă de lansare a unei platforme online pentru promovarea sănătății.

Amintim că ieri dimineața, două surori de patru și unsprezece ani din satul Flocoasa, raionul Cantemir, s-au stins din viață în urma unei intoxicații cu insecticide. Împreună cu ele, la spital au ajuns mama, bunica și verișorul fetelor, în vârstă de opt ani, care ulterior a decedat. Starea celor două femei este stabilă.

Familia s-ar fi intoxicat după ce au inhalat vapori de insecticid. Totul s-ar fi întâmplat după ce bunelul celor trei copii a prelucrat grâul cu insecticide, cerealele fiind păstrate într-o încăpere de lângă odaia în care dormeau copiii și cele două femei. Insecticidul conține fosfit de aluminiu, o substanță extrem de toxică.

SURSA: Agora.md

Distribuie articolul: