Noile tehnologii ne-au luat cu asalt, încât devine tot mai dificil să întreții o discuție cu cineva, fără ca interlocutorul să nu tragă cu ochiul spre ecranul telefonului mobil sau să expedieze vreun mesaj. Despre pericolul care ne paște odată cu utilizarea masivă a noilor mijloace de comunicare, s-a preocupat și Centrul chinez de Cercetare Psihologică. Ce campanie socială a lansat acesta, vedeți mai jos.

Probabil ați remarcat și voi seria de fotografii din cadrul unei campanii sociale menite să combată comunicarea virtuală, adică substituirea gadgeturilor cu comunicarea reală. Este vorba despre o campanie socială pregătită și desfășurată în China, care posedă cu adevărat o forță de convingere simțitoare.

Campania socială a fost comandată de către Centrul de Cercetare Psihologică „Center For Psychological Research” cu sediul la Beijing, China. Anume acolo puteți observa seria de billoard-uri instalate pe străzi, conceptul creativ al cărora a fost realizat de către agenția de publicitate Ogilvy Beijing.

Deși nu putem realiza o traducere exactă a sloganului „The more you connect… The less you connect”, acesta ar însemna: „Cu cât mai mult vă conectați (la gadgeturi), cu atât mai puțin vă conectați (la lumea reală, care vă înconjoară).

În cadrul campaniei, sunt distribuite pe larg, pe rețelele sociale, cele 3 bannere care ilustrează mesaje ascunse. Recunoașteți aceste 3 situații cotidiene, în care, fie ne-am așezat la aceeași masă cu copilul, ne odihnim cu copilul pe canapea sau ne pregătim de culcare și înlocuim comunicarea directă cu cea virtuală, cedând mrejilor ecranelor și nu secundelor de realitate, cre trec pe alături.

the-more-you-connect-the-less-you-connect-1

the-more-you-connect-the-less-you-connect-2

the-more-you-connect-the-less-you-connect-3

Foto: Ogilvy Beijing

Distribuie articolul: